Deputatul PMP de Iaşi Petru Movilă consideră că Masterplanul de modernizare a drumurilor pentru perioada 2021 – 2025, aprobat luni de plenul Consiliului Judeţean, la propunerea preşedintelui Maricel Popa, reprezintă „o bătaie de joc” la adresa ieşenilor. „În realitate, masterplanul pentru un judeţ cu aproape un milion de locuitori este o singură foaie pe care sunt înşiruite aleatoriu nişte drumuri judeţene, fără un calendar bine stabilit, pe ani, fără costuri şi cu menţiunea faptului că oricum cifrele prezentate vor fi supuse reaprobării (?!). Nu am văzut masterplan mai prost făcut decât foaia prezentată astăzi (luni – n.r.) consilierilor judeţeni. Acest pseudo-masterplan este mai ceva decât cel de autostrăzi făcut de PSD, în 2015, când s-au jucat cu carioca pe harta României. Un document cu un cost de 220 milioane euro, care nu are cap şi nu are coadă. Nu există o estimare de costuri, un plan de acţiune pe fiecare an în parte, ci pur şi simplu sunt trecute pe o listă nişte drumuri judeţene (…) Indiferent de vremurile pe care le trăim, modernizarea drumurilor judeţene rămâne cel mai important obiectiv pentru Consiliul Judeţean. Să vii să supui la vot un aşa-zis masterplan, fără fundamentare, fără viziune, cu o doză de superficialitate crasă, rar văzută în instituţiile statului, este încă o dovadă a faptului că PSD şi Maricel Popa nu dau nici măcar doi bani pe ieşeni”, afirmă deputatul. Parlamentarul subliniază şi faptul că, deşi în prima pagină a proiectului, reprezentanţii CJ Iaşi susţin că vechiul masterplan 2014 -2020 este implementat în proporţie de 80%, abia aproximativ 10 km de drum judeţean sunt finalizaţi. „Cele mai multe dintre aceste drumuri sunt trecute la capitolul <<în derulare>>, deşi nici aici CJ nu excelează: DJ 208F (Heci – Tătăruşi – Iorcani –limita jud. Suceava) implementat în proporţie de 16%, DJ 246 (limita jud. Vaslui – Scânteia – Drăguşeni – Ipatele – Ţibăneşti) în proporţie de 41%, DJ 208N (Lespezi – Vânători) în proporţie de 15% şi doar două drumuri modernizate în proporţie de peste 80%, respectiv DJ 280B (Tg. Frumos – Cucuteni) şi DJ 207M (intersecţie DN28 – Al. I. Cuza). În prezentarea masterplanului, Maricel Popa scrie negru pe alb care este realitatea. În atâţia ani de zile, sub conducerea lui, CJ Iaşi nu a reuşit să finalizeze decât patru drumuri judeţene, care însumate abia dau 10 km. Restul sunt fie în derulare, fie în proceduri de achiziţie. Şi totuşi, conform documentului, acestea au un cost de aproape 200 milioane euro, deşi drumurile judeţului sunt tot în acelaşi stadiu dezastruos”, susţine deputatul. Acesta subliniază că încă de acum trei ani, PMP a propus scoaterea la licitaţie a tuturor drumurilor judeţene şi angajarea unor credite bancare care să permită finalizarea lor în cel mai scurt timp posibil. (E.M.)