Elevii din clasele terminale pot reveni la şcoală, între 2 şi 12 iunie

Elevii din clasele terminale pot reveni la şcoală, între 2 şi 12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naţionale, ce vor fi susţinute, potrivit calendarului, dar în condiţii stricte de distanţare socială, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis.

 

„Elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, unde este cazul, la profesională în anii terminali vor putea, atenţie, vor putea reveni la şcoală după 2 iunie, între 2 şi 12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naţionale. În această situaţie (…) normele de distanţare pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală de clasă, vor sta maxim două-trei ore acolo şi se vor pregăti pentru examenele naţionale”, a explicat el.

Şeful statului a adăugat că Evaluarea naţională şi Bacalaureatul se vor organiza aşa cum au fost ele planificate, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte de distanţare.

„Vor sta la distanţă mare unii de alţii, vor intra pe un coridor, vor ieşi pe alt coridor, se vor face dezinfecţii regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în şcoală şi multe alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanţii Ministerului Educaţiei”, a precizat Klaus Iohannis.

Preşedintele a avut luni o şedinţă la Palatul Cotroceni privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19, la care au participat premierul Ludovic Orban, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. AGERPRES