Judecătorii Curții Constituționale cheamă actorii politici moldoveni la calm

Chişinău, 28 apr. /MOLDPRES/. Curtea Constituțională a Republicii Moldova îndeamnă partidele politice, societatea civilă și instituțiile de informare în masă la calm, respect reciproc, dialog constructiv și bunăvoință, transmite MOLDPRES.

Într-o declarație făcută public astăzi, se arată că apelul a fost făcut după ce în spațiul mediatic au fost lansate declarații „de natură să creeze o atmosferă publică negativă în jurul Curții Constituționale și să discrediteze judecătorii constituționali”.

„Asemenea declarații generează o isterie publică necontrolată și prezintă pericol pentru funcționalitatea democrației și a statului de drept. Ele afectează nu doar autoritatea Curții Constituționale și a judecătorilor ei, ci subminează și autoritatea Republicii Moldova ca entitate statală în fața propriului popor și în fața partenerilor internaționali”, se arată în declarația Curții Constituționale.

În declarație, semnată de toți judecătorii Înaltei Curți, Domnica Manole, Vladimir Țurcan, Eduard Ababei, Nicolae Roșca, Liuba Șova, Serghei Țurcan, se spune că „am jurat pe 16 august 2019 în fața întregului popor să ne îndeplinim cinstit şi conştiincios obligaţiile de judecător al Curții Constituționale, să apărăm orânduirea constituţională a Republicii Moldova, să ne supunem în exercitarea funcţiei numai şi numai Constituţiei. Astăzi, declarăm cu toată responsabilitatea că am îndeplinit și suntem hotărâți să ne îndeplinim în continuare cu cinste și demnitate atribuțiile constituționale”.

Judecătorii constituționali au dat asigurări că “întreaga activitate și toate hotărârile Curții Constituționale se vor baza exclusiv pe normele Constituției. Presiunile de orice natură asupra judecătorilor Curții Constituționale sunt inacceptabile într-un stat democratic bazat pe supremația legii”.