Breaking News

Familia Regală: Tradiţionalele evenimente organizate cu prilejul sărbătorii naţionale de 10 Mai nu vor mai avea loc

Tradiţionalele evenimente organizate cu prilejul sărbătorii naţionale de 10 Mai nu vor mai avea loc, Custodele Coroanei, Margareta, urmând să transmită, duminică, un mesaj tuturor românilor, anunţă Casa Regală.

„În împrejurările actuale, Casa Majestăţii Sale Custodele Coroanei nu va mai organiza evenimentele tradiţionale cu prilejul sărbătorii naţionale de 10 Mai. Astfel, nu vor mai avea loc depunerea de flori şi ceremonialul militar de la Statuia Regelui Carol I, nici sărbătoarea populară ‘Garden Party’ de la Palatul Elisabeta, la care participau, anual, mii de invitaţi din toate judeţele ţării şi din Republica Moldova. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, va transmite, duminică, un mesaj tuturor românilor cu ocazia sărbătorii naţionale de 10 Mai”, informează, vineri, Biroul de Presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei într-un comunicat transmis AGERPRES.

În memoria fondatorului dinastiei naţionale şi al statului modern român, un reprezentant al Casei Majestăţii Sale va depune, în mod simbolic, în aceeaşi zi, o coroană de flori la statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal.

De asemenea, reprezentantul Casei Majestăţii Sale va depune flori şi la bustul Regelui Mihai I din Piaţeta Regelui, mai informează sursa citată. AGERPRES