Feribotul care leagă localitățile de pe platoul Cocieri cu malul drept al Nistrului și-a reluat activitatea

Chişinău, 11 mai. /MOLDPRES/. Feribotul care face legătura între localitățile Molovata – Molovata Nouă și Cocieri și-a reluat luni activitatea, după ce nivelul apei în lacul de acumulare al hidrocentralei Dubăsari s-a ridicat cu cca 30 de centimetri, relatează MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

Vineri, a fost deversată o cantitate importantă de apă din rezervor, Agenția Apele Moldovei pregătind barajul pentru o viitură, așteptată săptămâna aceasta pe râul Nistru. Drept urmare, nu a mai fost posibilă exploatarea feribotului care transportă persoane și automobile pe platoul Cocieri. Doar un vapor de mici dimensiuni a circulat sâmbătă și duminică între cele două maluri, care poate transporta până la 20 de persoane.

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, și Biroul Politici de Reintegrare s-au sesizat și au făcut demersurile necesare pentru a deschide circulația localnicilor pe podul hidrocentralei Dubăsari pe perioada în care nu poate fi exploatat feribotul. Totodată, responsabilii din cadrul Biroului au rămas în contact cu toate părțile implicate pentru a soluționa situația în termen scurt.