Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat luni că premierul Ludovic Orban a pus în pericol viaţa tuturor românilor pentru că nu a trimis la timp în Parlament legea privind măsurile pentru perioada stării de alertă.
„Aţi pus în pericol viaţa tuturor românilor pentru că nu aţi fost în stare să trimiteţi în Parlament o lege la timp. Veţi rămâne în istorie ca un un guvern care a făcut cea mai mare gafă politică de la Revoluţie încoace. Aţi reuşit să stricaţi prin indolenţă şi incompetenţă, criminală aş spune, tot ceea ce au reuşit românii în ultimele două luni, care s-au sacrificat şi au stat în casă. Din cauza dumneavoastră, domnule Orban, am avut trei zile în care nu a fost nicio stare de urgentă, nicio stare de alertă, a fost doar o stare de prostie a Guvernului PNL pentru care este posibil ca mulţi dintre români să plătească destul de scump. Trebuie să fiţi bărbaţi şi să vă asumaţi consecinţele, trebuie să răspundeţi pentru că singura regulă din aceste zile a fost bunul simţ al românilor”, a spus Ciolacu în plenul Camerei Deputaţilor, la Ora prim ministrului.
Imagine: Camera Deputaţilor
În opinia sa „amenzile şi restricţiile la nesfârşit nu reprezintă o soluţie”, fiind nevoie de un parteneriat real, care să se bazeze pe încredere şi nu „pe minciuni, pe bâlbe şi pe declaraţii care se bat cap în cap”.
„Domnule Orban, aţi pierdut încrederea populaţiei. (…) Ce să mai înţeleagă oamenii când văd că vă puneţi colegii să calce în picioare Constituţia şi să propună amendamente în dispreţul Legii fundamentale ?(…) Nu vă mai uitaţi la prostiile spuse de Cîţu cum că economia românească e mai presus de cea a Germaniei, Franţei sau Spaniei la un loc. Ştiţi că nu e aşa, ştiu şi românii. Românii ştiu cum stă treaba cu greaua moştenire. Aţi moştenit o economie care funcţiona, care avea o creştere economică de 4%, pe care aţi pus-o pe butuci, aţi adus-o la 2%. Aţi moştenit un sistem de pensii şi salarii funcţional şi acum aţi prăbuşit total nivelul de trai. (…) Sunteţi vestitorul austerităţii, nu ştiţi altceva decât să tăiaţi, să interziceţi şi să amendaţi”, a precizat liderul PSD.
El a cerut demisia premierului Ludovic Orban „pentru tot răul făcut acestei ţări”, menţionând că dacă prim-ministrul nu va recurge la acest act, va fi demis prin moţiune de cenzură”, a menţionat el. AGERPRES