Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) va lansa, în acest an, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), un program destinat iluminatului ecologic în oraşele şi comunele din România, iar bugetul alocat se ridică la 384 milioane de lei.
Potrivit ministerului de resort, programul destinat iluminatului public ecologic este multianual şi cu ajutorul acestuia localităţile din România vor putea înlocui cu corpuri de iluminat cu LED corpurile de iluminat cu consum ridicat de energie electrică. Totodată, administraţiile vor putea achiziţiona şi sisteme de dimming/telegestiune, care permit reglarea fluxului luminos.
Astfel, localităţile cu până la 4.000 de locuitori pot primi maxim 500.000 de lei pentru un proiect, în timp ce în cazul celor cu peste 4.000 de locuitori pot accesa prin AFM suma de un milion de lei.
În prezent, procedura de consultare publică a ghidului de finanţare pentru acest program s-a finalizat, dar urmează etapa analizei şi preluării observaţiilor primite. Ulterior, Ghidul va fi aprobat prin Ordin de ministru şi publicat în Monitorul Oficial al României, precizează Ministerul Mediului, pe pagina oficială de Facebook.
„Programul de iluminat public stradal va reduce cu până la 40% consumul de energie electrică din fiecare oraş din România. În acest fel, dincolo de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, vom obţine şi o scădere consistentă a facturii locale şi naţionale la electricitate. Iluminatul public din România contribuie semnificativ la creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră. Astăzi, mai bine de 20% din consumul total de energie electrică al unei localităţi provine din iluminatul străzilor. Aceste cifre susţin şi o sursă continuă de poluare cu emisii de CO2 şi costuri ridicate pentru administraţiile locale”, menţionează Ministerul Mediului.
La jumătatea lunii martie a acestui an, AFM anunţa că urmează să finanţeze, în 2020, un număr de 14 proiecte prioritare şi programe pentru protecţia mediului, printre care şi Programul privind iluminatul public stradal (lămpi cu LED). AGERPRES