CĂDERE DE PE LIMBA EI

Ca o nucleară a căzut peste liniștea de nezdruncinat a Președintelui amenda pe care
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării i-a dat-o, subțiindu-l de 5000 de lei pentru „discriminare și încălcarea dreptului la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională” prin afirmațiile despre proiectul de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc când a vorbit de un troc PSD – UDMR „pentru a da Ardealul ungurilor”.
O astfel de măsură, pe lângă pagubele colaterale pe care le-au simțit cei din anturajul Preşedintelui, a aruncat în aer și grupul lingătorilor de clanțe prezidențiale, la care s-a format deja un rând, în frunte cu Ludovic Orban, urmat îndeaproape de Raluca Turcan, femeia pantalon, urmașa de renume mondial a Monicăi Macovei, „fie-i amintirea uitată”!
Într-o astfel de regrupare a forțelor, după calcularea noului azimut, ce a permis orientarea țevile de tun, Ludovic Orban sare de pe cal, înveninat cu tăcerea prezidenţială, motiv ce îi oferă lui șansa de a fi ariergarda reacțiilor întru apărarea Șefului, cel care dă tonul la cântec, pentru ca el, Sică, să-l preia într-un acord de armonie, la mandolină.
Imediat ce primul ministru se reproduce în public, lătrând pur și simplu în apărarea Președintelui, iată că își vântură pantalonii, parcă puși pe sârmă la uscat, și cândva promisiunea politicii dâmbovițene, pe atunci aflată sub aripa lui Theodor Stolojan, nimeni alta decât Raluca Turcan, ajunsă între timp să spargă semințe în cabinetul de viceprim ministru, de-a dreapta lui Ludovic Orban. Nepriceputa ce-și spune ea când vede că Președintele Klaus Werner Iohannis este tăvălit prin Praful minorităților naționale, spațiul predilect al discriminărilor, unde mai există urmele președintelui Traian Băsescu, un client stabil al Consiliului, pe când își plimba limba prin gură, rostind scrâșnind formula oneroasă ”țigancă împuțită”, în încercările sale de marinar mahmur de a pune pumnul în gura ziaristei, este adevărat, insistente într-atât încât nu puteai să scapi de ea sub nici un chip.
De această data, Președintele Klaus Werner Iohannis, cel care încă nu s-a obișnuit cu sensul președintele tuturor cetățenilor români, inclusiv ai celor de o altă etnie (din cele 18 considerate a fi îndreptățite să trăiască în țara lor, România) se vede pus în situația de a se îmburica și de a tuna, strigând în toate limbile pe care le cunoaște că tot ce atinge PSD devine toxic, că CNCD, la fel ca și CCR sunt pierdute pentru liberali, oameni de felul lor liberi, sensibili, emotive, numai buni de pus la rană. Ciuma roșie a lăsat urme adânci în întreaga structură a statului, mai ales că peste ea a dat și pandemia aceasta de ultimă oră, provocând o puternică izbitură, în urma căreia coliziunea a aruncat pe marginea șoselei pe mai fragilii politicieni liberali, înghesuiți cu toții, ca sarmalele moldovenești zece la lingură.
O astfel de subțirime s-a demonstrate a fi Raluca Turcan, mai ales când nu se înghesuie să ia cuvântul. Dacă nimerește să-l apuce și să-l ducă la gură, atunci trebuie să fii pregătit și să te aștepți nu la ce-I mai rău, ci mai ales ar trebui să te aștepți la ce mai poate exemplifica un dezastru nuclear, căci, din începuturile acestui Paratrăsnet am spus: Ca o nucleară a căzut peste liniștea de nezdruncinat a Președintelui amenda pe care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării i-a dat-o, subțiindu-l de 5000 de lei pentru „discriminare și încălcarea dreptului la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională” prin afirmațiile despre proiectul de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc când a vorbit de un troc PSD – UDMR „pentru a da Ardealul ungurilor”.
Astfel, prelingându-şi glasul de trompetă Raluca dixi: ”Decizia CNCD de azi privind unele afirmații ale Președintelui Klaus Iohannis este revoltătoare și demonstrează, din nou, că instituția este profund politizată. Faptul că PSD a salutat imediat hotărârea arată existența unei complicități între partid și consiliu, precum și că instituția este folosită în lupta politică pentru a influența opinia publică.
De asemenea, asistăm la o încercare eșuată și jalnică de intimidare a Președintelui Klaus Iohannis. Nu este pentru prima dată când majoritatea politizată din Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării încearcă să îl cenzureze pe Președintele României.
Este inacceptabil că, în schimb, Consiliul nu a avut nicio problemă cu declarații extrem de grave și discriminatoare ale unor membri PSD la adresa Președintelui României (sesizări soluționate tot azi), considerând că acele afirmații se încadrează în limita libertății de exprimare.
Prin aceste practici, CNCD nu face altceva decât să își aducă grave prejudicii de imagine și să își încalce propriul statut, care menționează că instituția este autonomă”.
Nici un alt comentariu explicativ nu mai poate fi adăugat, chiar și numai pentru ca Raluca Turcan să aibă șansa să cadă pre limba ei.
ADI CRISTI