Luni a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului sănătății pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 828/2020 privind măsurile de organizare și desfășurare a activității la nivelul cabinetelor stomatologice și la nivelul unităților sanitare non-COVID pe perioada stării de alertă.
Potrivit noilor prevederi legale, Ordinul 828/2020 se modifică și se completează după cum urmează:
1. Titlul ordinului se modifică și va avea următorul cuprins: „ORDIN privind măsurile de organizare și desfășurare a activității la nivelul cabinetelor stomatologice, la nivelul unităților sanitare non-COVID și al ambulatoriilor de specialitate pe perioada stării de alertă”
2. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 3¹, cu următorul cuprins: „Art. 3¹. – Nerespectarea de către cabinetele stomatologice și de către unitățile sanitare non-COVID din sistemul public și privat a prevederilor prezentului ordin se constată, conform competențelor, de către personalul împuternicit din cadrul Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătații și al Serviciului control în sănătate publică din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București și se sancționează în conformitate cu prevederile art. 18, art. 29¹, art. 30 lit. f)-j), n), o) și p), art. 31 lit. a)-d), f)-j) și art.34 lit.b), m), n) și o) din Hotărârea Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice, cu modificările și completările ulterioare.”
3. Anexa nr. 1 – Măsuri de organizare și desfășurare a activității în cabinetele stomatologice pe perioada stării de alertă se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1 care face parte integranta din prezentul ordin. (pag. 7 n.r.)
4. Anexa nr. 2 – Măsuri de organizare și desfășurare a activității în unitățile sanitare non-COVID pe perioada stării de alertă se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin. (pag. 10 n.r.)
Ordinul de ministru și anexele aferente pot fi consultate AICI.