Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a informat, luni, că infectările cu noul coronavirus au intrat pe „un trend crescător” în ultimele zile, subliniind că respectarea normelor sanitare din partea cât mai multor cetăţeni reprezintă „singura garanţie” că măsurile de relaxare luate până în prezent pot fi menţinute şi că se poate continua în siguranţă cu adoptarea unora noi în privinţa activităţilor sociale şi economice.
„În ceea ce priveşte cazurile de infectări înregistrate în ultimele zile, observăm faptul că dinamica acestora a intrat pe un trend crescător, cu un ecart semnificativ faţă de numărul persoanelor vindecate. Această evoluţie negativă a raportului dintre numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus (COVID-19) şi numărul persoanelor vindecate reclamă un efort sporit de conformare la conduita sanitară responsabilă din partea societăţii în ansamblul său. Respectarea normelor sanitare din partea cât mai multor cetăţeni este singura garanţie că măsurile de relaxare luate până în prezent pot fi menţinute şi că se poate continua în siguranţă cu adoptarea de noi măsuri de relaxare în privinţa activităţilor sociale şi economice”, se arată într-un comunicat al GCS.
Sursa foto: stirioficiale.ro
Potrivit GCS, adoptarea stării de alertă începând cu 15 mai a survenit unei evoluţii reduse a numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, raportat la numărul persoanelor vindecate. În acest context, autorităţile au adoptat o serie de măsuri de relaxare pentru reluarea unor activităţi sociale şi economice.
GCS menţionează că, în intervalul de până la 1 iunie, a putut fi constatată o rată semnificativ mai mare a persoanelor vindecate în comparaţie cu cea a persoanelor infectate, fapt care a permis continuarea şi extinderea graduală a măsurilor de relaxare.
„În următoarea săptămână, moment în care a fost analizată intrarea într-o nouă etapă care să permită reluarea unor noi activităţi sociale şi economice, s-a menţinut o rată superioară a numărului persoanelor vindecate în raport cu cele infectate”, a completat Grupul de Comunicare Strategică. AGERPRES