Vineri, 26 iunie, în România va fi aniversată Ziua Drapelului Național. Cu această ocazie, Primăria Municipiului Iași va omagia momentul în care Guvernul revoluționar de la București (1848) a legiferat, prin cel dintâi Decret emis, tricolorul albastru – galben – roșu ca fiind drapelul național românesc. Astfel, Primăria Municipiului Iași va organiza un moment festiv, începând cu ora 12.00, în Parcul „Regina Maria a României”. În cadrul evenimentului va avea loc vernisajul expoziției „Istoria Drapelului Național al României”, compusă din lucrări care vor reprezenta în formă grafică istoria drapelului național, precum și un concert susținut de Corul Marii Unirii al Ateneului Național din Iași. Persoanele care vor participa la eveniment sunt rugate să respecte regulile de protecție impuse de autorități în perioada stării de alertă, precizează reprezentanţii municipalităţii într-un comunicat de presă. (E.M.).