MAE a cerut detalii cu privire la Karina Ţurcan, arestată la Moscova că spiona în favoarea României

Ministerul Afacerilor Externe a solicitat oficial Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti detalii suplimentare şi clarificări cu privire la informaţiile vehiculate în mass-media rusă referitoare la cazul Karinei Ţurcan, care a fost reţinută la Moscova.

”Ministerul Afacerilor Externe a solicitat oficial Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti detalii suplimentare şi clarificări cu privire la cazul menţionat (la informaţiile vehiculate în mass-media rusă referitoare la cazul persoanei reţinute la Moscova – n.r.). Din datele obţinute la acest moment, persoana vizată deţine şi cetăţenie română. MAE atrage atenţia asupra caracterului speculativ al informaţiilor vehiculate în mass-media ruse şi îndeamnă la abordarea cu precauţie a subiectului”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Karina Ţurcan, o femeie originară din Republica Moldova, a fost arestată în Rusia, fiind acuzată de spionaj în favoarea României, aceasta riscând până la 20 de ani în închisoare dacă va fi găsită vinovată, informează presa rusă.

Potrivit agentiei de presă Tass, măsura arestării preventive a fost luată de Tribunalul din Lefortovo în urma cererii procurorilor. Ţurcan va sta în arest până pe 13 august.

Karina Valerievna Ţurcan, angajată a companiei Inter RAO, este acuzată de încălcarea articolului 276 din codul penal, care se referă la spionaj, în sensul de trădare naţională. In conformitate cu legislatia din Rusia, acuzaţia de spionaj se aplică numai străinilor, pe când în cazul cetăţenilor ruşi acuzaţia devine „trădare naţională” sau „a statului”. Ţurcan riscă până la 20 de ani în închisoare.

Potrivit site-ului companiei, Ţurcan este membră a consiliului de administraţie al companiei Inter RAO din 2012, conducând pentru o perioada divizia geografică Moldova — Ucraina — România, potrivit platformei de stiri Sputnik.

Presa rusă scrie că Ţurcan a fost reţinută şi arestată vineri, 15 iunie, de agenţii FSB. Agenţii i-au percheziţionat biroul şi locuinţa Karinei Ţurcan iar „angajaţii companiei vor fi interogaţi în procesul penal ca martori”, mai relateză Sputnik. Arestarea ei a fost făcută publică abia ieri, 19 iunie.

Citând surse anonime, cotidianul Kommersant scrie că Ţurcan avea legături cu un om de afaceri care colabora cu serviciile secrete din România, informează site-ul postului Radio Europa Liberă (RFE/RL).