Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a trimis o scrisoare preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, prin care solicită Parlamentului, din perspectiva cooperării loiale, transpunerea în legislaţia internă a unor directive şi regulamente europene cu relevanţă din perspectiva operaţionalizării Parchetului European (EPPO).
Potrivit unui comunicat al MJ, este vorba de Directivele 2014/42/UE, 2016/343/UE şi 2017/1371/UE, care fac obiectul unor acţiuni în constatare a neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru, declanşate de Comisia Europeană împotriva României, dar şi a Regulamentului (UE) 2017/1939.
„În cazul neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru, consecinţele financiare pentru bugetul naţional pot fi foarte grave, existând riscul major ca România să fie penalizată prin aplicarea unor sancţiuni pecuniare semnificative, chiar prin intermediul primei hotărâri a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene”, precizează MJ.
Ministrul Justiţiei solicită Parlamentului urgentarea procedurilor, în cadrul actualei sesiuni extraordinare, şi supunerea la vot în plenul Camerei Deputaţilor a proiectelor legislative care transpun în legislaţia internă respectivele directive:
* PL-x 537/07.12.2017 – Proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul penal în vederea transmiterii unor directive ale Uniunii Europene;
* PL-x 404/01.10.2019 – Proiect de lege privind modificarea Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi pentru dispunerea altor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2017/1371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal.
De asemenea, MJ solicită supunerea la vot a proiectului legislativ de transpunere a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO): Pl-x nr. 180/2019 – Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019.
MJ menţionează că aceasta este cea de-a doua scrisoare pe această temă, după cea din 2 iulie, pe care ministrul Justiţiei o trimite preşedintelui Camerei Deputaţilor. AGERPRES