Breaking News

CEC a constituit consiliile electorale pentru alegerile din 6 septembrie

Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit, în ședința de astăzi, consiliile electorale ale circumscripțiilor electorale din Târnova, raionul Dondușeni și Nucăreni, raionul Telenești, pentru alegerile locale noi din 6 septembrie 2020, transmite MOLDPRES.

Conform deciziei CEC, secretarii consiliilor locale din aceste localități vor convoca prima ședință a consiliului electoral de circumscripție cel târziu pentru data de 28 iulie 2020. Totodată, consiliile electorale vor constitui, până la 1 august 2020, secțiile de votare și, până la 11 august 2020, birourile electorale ale acestora.

Tot astăzi, CEC a stabilit plafonul mijloacelor financiare ce pot fi virate în fondul electoral al concurentului electoral la alegerile locale noi pentru funcția de primar din aceste localități. Astfel, pentru circumscripția electorală Nucăreni va fi în mărime de 5 565,71 lei, iar pentru circumscripția electorală Târnova – în mărime de 20 688,02 lei.

În același context, CEC a stabilit și cuantumul creditului fără dobândă acordat concurenților electorali la alegerile locale noi din 6 septembrie curent, după cum urmează: pentru fiecare partid politic, organizație social-politică și bloc electoral – 25000 lei, iar pentru fiecare candidat independent – 5000 lei. Ministerul Finanțelor va elabora și aproba Regulamentul privind modul de acordare a creditelor fără dobândă concurenților electorali în vederea desfășurării campaniei electorale pentru alegerile locale noi din data de 6 septembrie 2020.