Elevii din aproape 800 de instituții de învăţământ din Republica Moldova vor reveni în bănci de pe 1 septembrie, a anunțat ministrul Igor Șarov în cadrul unei conferințe de presă. Părinţii şi directorii unităţilor de învăţământ au ales primul scenariu propus de Ministerul Educaţiei, adică prezența în proporție de 100% în sălile de clasă. Autorităţile au anunţat că toate școlile și grădinițele vor primi săpun și dezinfectanți. Ministrul Educaţiei, Igor Șarov a menționat că cele 1.249 de instituții de învățământ din Republica Moldova au ales unul din cele șapte modele propuse de minister. Astfel, cele mai multe, 769 de şcoli, au ales să înceapă noul an de învăţământ cu elevii şi profesorii prezenţi în sălile de clasă, 119 instituţii au optat pentru învăţarea în două schimburi şi nicio şcoală nu a ales cursurile online. Ca măsuri de precauţie, înainte de a intra în şcoală elevilor la va fi măsurată temperatura, iar purtarea măştilor va fi obligatorie. Toate școlile, dar și grădinițele, vor primi săpun și dezinfectanți. Vicepreşedintele Parlamentului, Monica Babuc, a declarat că pentru a asigura produse igienice necesare şcolilor, timp de două luni, este nevoie de aproximativ 31 de milioane de lei. Ministrul Educaţie, Igor Şarov, dă asigurări că sunt bani. Şi asta pentru că numai partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova au oferit peste 480 de mii de dolari pentru procurarea dezinfectanţilor. (sursa: www.stiriedu.ro)