Primarul Mihai Chirica nu este de acord cu hotărârea adoptată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) al judeţului Iaşi, prin care se propune Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) includerea județului Iași în lista județelor în care programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de tip terase, cluburi, baruri, etc. să nu poată depăși ora 24:00 și să nu poată începe activitatea înainte de ora 6:00 şi solicită, prin intermediul unui comunicat de presă, reanalizarea ei. Edilul aduce ca argument pentru reanalizarea hotărrii CJSU faptul că o eventuală măsură de închidere a teraselor, cluburilor şi barurilor la ora 24 va afecta şi mai mult sectorul HoReCa, mai ales că, la nivel naţional, preşedintele CNSU, premierul Ludovic Orban, a cerut public ieri Grupului de Suport Tehnico-Ştiinţific să analizeze posibilitatea redeschiderii, de la 1 septembrie, a restaurantelor. ”La nivel naţional, prim-ministrul analizează deja posibilitatea deschiderii restaurantelor şi cred că propunerea adresată CNSU de către CJSU Iaşi contravine bunei intenţii de a veni în ajutorul sectorului HoReCa, afectat deja din punct de vedere economic. Este adevărat că sunt agenţi economici care au încălcat legea şi am încredere că toţi cei care se fac vinovaţi vor fi plăti. Practic, dacă această decizie va fi adoptată, vom pedepsi un întreg sector economic şi aşa afectat de criză şi vom ajunge la şi mai mari prejudicii HoReCa în judeţul nostru. Prin urmare, cer CJSU să revină asupra deciziei şi să fie aplicate cele mai dure sancţiuni celor vinovaţi, inclusiv cu suspendarea activităţii. Noi, ca autoritate locală, vom oferi tot sprijinul pentru ca toţi cei care încalcă legea să fie sancţionaţi”, afirmă primarul Mihai Chirica. Edilul-şef precizează că la Primăria Municipiului Iaşi există în acest moment multe cereri pentru ca în perioada următoare să fie organizate unele evenimente atât publice, cât şi private, care, cu respectarea tuturor prevederilor din legislaţia specială în vigoare în acest moment, au primit aprobare din partea autorităţilor locale. “Am aprobat cereri pentru diferite evenimente atât private, de familie, cât şi ale unor firme private sau instituţii publice. Sunt sigur că şi în alte comunităţi din judeţul Iaşi primarii au aprobat astfel de evenimente. Dacă ar rămâne în vigoare actuala decizie a CJSU ne vom afla în situaţia de a anula aceste aprobări. Nu cred că este corect nici faţă de cei care au făcut solicitarea şi au primit aprobare, nici faţă de agenţii economici care vor fi gazdele acestor evenimente. Cred că cea mai corectă soluţie este ca autorităţile să amendeze sau să suspende, după caz, activitatea celor din HoReCa care nu respectă deciziile autorităţilor”, subliniază primarul. Deecizia Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Iași de a propune Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) includerea județului Iași în lista județelor în care programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de tip terase, cluburi, baruri, etc., să nu poată depăși ora 24:00 și să nu poată începe activitatea înainte de ora 6:00 are la bază adresa Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași nr. 22904 din data de 25.08.2020 privind răspândirea comunitară intensă a virusului şi numărul în creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul județului Iași. Reamintim că, pentru a doua zi consecutiv, marţi, 25 august, judeţul Iaşi s-a situat pe locul doi pe ţară, după municipiul Bucureşti, la numărul de cazuri noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2, confirmând astfel trendul îngrijorător înregistrat în ultimele zile. Astfel, potrivit Grupului de Comunicare Strategică din cadrul Guvernului, pe primul loc la numărul cazurilor noi de coronavirus înregistrate marţi, 25 martie, se află municipiul Bucureşti, cu 229 de cazuri noi depistate, urmate de judeţele Iaşi (55), Prahova (53), Braşov (43) şi Ilfov (35), la polul opus situându-se judeţele Satu Mare (0), Dolj (3), Harghita (4), Vâlcea (6), Ialomiţa (6), Botoşani (6) şi Covasna (8). Conform datelor oferite de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), până marţi, 25 august, pe teritoriul județului Iași au fost confirmate 2.547 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, conform Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), un număr de 1.967 au fost vindecate şi externate, iar 87 au decedat. (E.M.)