Breaking News

Corul de Copii al Municipiului Iași – un nou proiect de anvergură al Ateneului

Ateneul Naţional din Iaşi anunţă începerea înscrierilor pentru organizarea preselecţiilor în vederea constituirii Corului de Copii al Municipiului Iaşi, proiect inițiat de Primăria Municipiului Iași și realizat de Ateneul Național din Iași sub atenta îndrumare a doamnei Raluca Zaharia. Corul va fi format din elevi talentați ai orașului, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani și va reprezenta Iașul prin concerte și apariții la evenimente locale și, toți cei care doresc să se implice în acest proiect, o pot face, cu titlul gratuit, înscriindu-se, ca prim pas, la preselecțiile care vor avea loc în datele de 3 și 4 septembrie 2020. Înscrierile se pot face începând de joi, 27 august 2020, şi până pe 3 septembrie 2020 inclusiv, accesând https://forms.gle/9nangs5igm5xRGKE9. „Deși astfel de inițiative mai există în lume (New London Children’s Choir, Boston Children’s Chorus, Chicago Children’s Choir, New York Chilrden’s Chorus, Hong Kong Children’s Choir etc.), în România, din informațiile noastre ar fi primul proiect de acest fel – un cor de copii oficial al orașului, care să permită accesul cât mai multor copii și tineri la cultură, educație artistică, dezvoltare personală și cooperare socială. Astfel, prin această inițiativă imaginea orașului Iași ar fi promovată nu doar în România, ci la nivel mondial”, a Raluca Zaharia, coordonatoarea acestui proiect.  Despre proiectul intitulat “Corul de Copii al Municipiului Iași”, Andrei Apreotesei, managerul Ateneului, a afirmat: „Ne bucurăm că acest proiect se va desfășura sub cupola Ateneului și că se bucură de sprijinul atât al Primăriei Municipiului Iași, cât și al altor instituții publice de renume, locale și naționale. Comunitatea ieșeană va beneficia, prin înființarea acestui cor de copii, de educație prin muzică, ajutând la crearea unor grupuri sociale de tineri și părinți care să desfășoare și să sprijine activități artistice și care să contribuie la sistemul educațional informal.” Persoanele interesate să facă parte din acest proiect trebuie să completeze formularul disponibil atât pe site-ul Ateneului Naţional din Iaşi, la adresa www.ateneuiasi.ro/corul-de-copii/, cât și pe pagina de Facebook www.facebook.com/CorulDeCopiiIasi/. Raluca Zaharia, coordonatoarea acestui proiect, este absolventă a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Muzicologie, Compoziție, Pedagogie Muzicală și Teatru, la specializarea – Dirijat Cor Academic, deține o bogată experiență dirijorală, fiind președinte al Asociației Culturale ZART, dirijor al Corului de Copii „RAZA” și al grupului coral „SunnyVox” și dirijor, între 2011 și 2020, al Corului de copii „Juniorii Operei”, al Operei Naționale Române Iași. Potrivit acesteia, a cânta în cadrul unui cor poate aduce multe beneficii celor implicați, fiind o activitate participativă care oferă accesul cântăreților la cele mai frumoase pagini ale creației muzicale. Oferă publicului din oraș și din țară o gamă extinsă de activități culturale (recitaluri, concerte, spectacole) la care poate participa, creează în mod inerent o comunitate, atât pentru copii cât și pentru părinții lor, și dezvoltă înțelegerea reciprocă, colaborarea și respectul. Cântul coral este o activitate incluzivă și poate fi o unealtă eficientă pentru integrarea socială. Îmbunătățește calitatea vieții și are efecte pozitive asupra sănătății și a speranței de viață. “Corul de Copii al Municipiului Iași oferă fiecărui membru mediul necesar să se exprime artistic, să deschidă colaborări durabile în interiorul unei comunități în continuă creștere. În plus, îi va implica pe membrii corului în proiecte naționale și internaționale”, conchide Raluca Zaharia. (E.M.)