Preşedintele Klaus Iohannis amână referendumul pe tema justiţiei, însă nu renunţă definitiv la idee

Președintele Klaus Iohannis nu va declanșa acum referendumul pentru Justiție, dar nu a renunțat la ideea unui referendum, pe care îl va folosi ca poliță de asigurare pentru salvarea Justiției, dacă PSD va încerca din nou să slăbească legislaţia penală sau va ataca instituții cheie din sistemul judiciar, au declarat, pentru Hotnews.ro, surse oficiale de la Cotroceni. Potrivit acestora, manifestațiile de strada și-au atins scopul, iar Ordonanta 13, prin care se dezincriminau parțial abuzul în serviciu și conflictul de interese, a fost oprită, astfel că un referendum acum ar reprezenta “un glonț tras în aer”. Președintele a anunțat pe data de 23 ianuarie organizarea unui referendum, însă, dupa ce primit avizul Parlamentului pe data de 13 februarie, Klaus Iohannis n-a mai adus tema în discuție.  Oficialii de la Cotroceni au mai declarat, pentru HotNews.ro, că “arma referendumului” nu va mai putea fi folosită încă o dată în cazul în care PSD va încerca din nou să atace justiţia și că din acest motiv președintele n-a mai anunțat data consultării populare. “E foarte posibil ca PSD să încerce noi atacuri la Justiţie, din acest motiv un referendum organizat acum l-ar face mai puțin eficient pe viitor”, au mai explicat oficialii Administrației Prezidențiale.  Pe de alta parte, în absența susținerii partidelor și rămasă fără obiect, exista riscul ca referendumul să fie un eșec, iar pragul de prezență de 30% să nu fie atins.