CSMS Iași a reușit să achizioneze atacantul de care avea nevoie și după care a alergat toată iarna, pentru a acoperi postul cel mai deficitar din echipă și anume pe cel de ”vârf de careu”, după ce duminică seara, bosniacul Bojan Golubovic a semnat până în vară cu gruparea din Copou. Golubovic a fost transferat de la gruparea daneză Sonderjysk, la care a evoluat în ultimul an, după despărțirea de Ceahlăul Piatra Neamț. În culorile echipei moldave, bosniacul, care a purtat pe timpul mandatului lui Vasile Miriuță și banderola de căpitan al echipei, a marcat 21 de goluri în perioada 2011-2013. În vârstă de 31 de ani, Golubovic s-a impus în campionatul românesc ca un adevărat golgheter, fiind unul dintre cei mai temuți atacanți. Foarte bun în jocul aerian, bosniacul este, în același timp, un jucător care ”trage după el” fundașii adverși, creând deseori panică în careul adversarilor. Odată cu înregimentarea lui Golubovic, atacul ieșenilor a fost acoperit, pe lângă bosniac, în avanposturi putând evolua atât nigerianul Onduku, cât și juniorul basarabean Alexandru Boiciuc, care a lăsat o impresie deosebită în stagiul de pregătire pe care CSMS Iași l-a efectuat în perioada 23 ianuarie – 13 februarie în Antalya. Din păcate, dacă în ceea ce privește atacul, lucrurile s-au rezolvat, în linia mediană, formația lui Nicolo Napoli se confruntă cu serioase probleme. Astfel, după accidentarea lui Olah, care va sta departe de gazon circa două luni, ca urmare a unei accidentări suferite la genunchi, și indisponibilitatea lui Braga (care însă și-a reluat alergările ușoare) și Alexandru Crețu acuză o serie de probleme la genunchi, proaspătul internațional român simțind dureri la picior, după amicalul disputat săptămâna trecută de selecționata divizionară în Antalya, împotriva georgienilor de la Sioni Bolnisi. În aceste condiții, antrenorul Nicolo Napoli s-ar putea vedea lipsit de trei dintre ”piesele de bază” de la mijlocul terenului chiar la debutul CSMS Iași în retur, programat vineri, 20 februarie, la Chiajna, în compania echipei lui Gică Hagi, Viitorul Constanța. Partida va începe la ora 18.00 și va putea fi urmărită în direct la Digi Sport 1. (E.M.)