Chişinău, 31 aug. /MOLDPRES/. Consiliul Municipal Chișinău a aprobat astăzi un proiect de decizie prin care a aprobat redeschiderea instituțiilor municipale de învățământ, transmite MOLDPRES.
După mai multe ore de dezbateri, consilierii municipali au aprobat raportul prezentat de către viceprimarul Angela Cutasevici, în care a specificat că cele 130 de instituții de învățământ sunt pregătite pentru reluarea proceselor educaționale.
Potrivit unui amendament, primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, și viceprimarul de ramură, Angela Cutasevici, vor fi responsabili pentru controlul și verificarea condițiilor întreprinse de Direcția generală educație, tineret și sport pentru desfășurarea procesului de învățământ în condiții de reducere a riscurilor de infectare cu COVID-19.