Acţiune de protest în faţa Ministerului Justiţiei faţă de modalitatea în care este gestionată desfiinţarea SIIJ

Comunitatea Declic a organizat, luni, în faţa Ministerului Justiţiei, o acţiune de protest faţă de modalitatea în care ministrul Cătălin Predoiu gestionează desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), membrii societăţii civile acuzând faptul că dezbaterile pe această temă trenează de prea mult timp. „Noi, comunitatea Declic, susţinem dezbaterile publice, însă, de data aceasta, ministrul Justiţiei nu face altceva decât să ne ducă cu preşul pe noi, pe cetăţeni, pe magistraţi, pe cei de la Comisia Europeană. De 11 luni, dezbaterea Secţiei speciale are loc. Mai întâi, în luna februarie, ministerul a anunţat această dezbatere, apoi în luna iunie, la solicitarea Declic, au avut loc o întâlnire cu ministrul Justiţiei şi o dezbatere, aici, la minister, la care au participat şi reprezentanţi ai asociaţiilor magistraţilor din România şi au trimis puncte de vedere şi noi, reprezentanţii societăţii civile. Iar acum, în septembrie, ministrul vine şi anunţă o nouă dezbatere publică, de data aceasta pentru încă 6 luni. Asta înseamnă foarte mult timp pierdut, timp în care justiţia din România este blocată, şi spun asta pentru că nu am văzut ca cei de la Secţia specială să trimită în judecată nici măcar un magistrat de când a fost înfiinţată şi ne este greu să credem că în România nu mai există niciun magistrat corupt dintr-o dată de la înfiinţarea Secţia speciale”, a declarat Cătălina Hopârteanu, reprezentant al Comunităţii Declic. În faţa Ministerului Justiţiei a fost adus un „preş” pe care era scris cuvântul „justiţie” şi care era tras de cineva care îl întruchipa pe ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. De asemenea, cei prezenţi au afişat un banner pe care scria: „Domnule Predoiu, nu ne mai duceţi cu preşul. Vrem Justiţie independentă”. (sursa: www.agerpres.ro)