Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă, Federica Mogherini, și comisarul european pentru politica de vecinătate și negocierile de extindere, Johannes Hahn, au salutat numirea premierului moldovean Chiril Gaburici și învestirea guvernului de la Chișinău.’Aducem felicitări prim-ministrului Chiril Gaburici pentru numirea în funcție și învestirea noului guvern’, se arată într-un mesaj semnat de cei doi înalți oficiali ai UE, potrivit unui comunicat transmis joi de biroul de presă al executivului Republicii Moldova.
Federica Mogherini și Johannes Hahn susțin că așteaptă cu nerăbdare continuarea cooperării cu Chișinăul și punerea în aplicare rapidă, întru beneficiul cetățenilor, a Acordului de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.’Un guvern stabil, cu o agendă clară de reforme, va fi crucial în acest sens. Avem încredere că noul cabinet de miniștri va intensifica eforturile în realizarea reformelor-cheie, în special cele din sectoarele justiției și financiar, precum și în domeniul combaterii corupției, în interesul tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Mai mult decât atât, continuarea și intensificarea unei politici comprehensive, care să includă toate sectoarele statului, sunt esențiale’, se mai arată în mesajul celor doi oficiali europeni, publicat și pe site-ul Comisiei Europene.
În același timp, Federica Mogherini și Johannes Hahn au subliniat că Uniunea Europeană își reiterează sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, cu un statul special pentru regiunea transnistreană, și încurajează intensificarea eforturilor de soluționare pe cale pașnică a conflictului transnistrean.
‘Republica Moldova este un partener asociat-cheie al UE, motiv pentru care Uniunea Europeană așteaptă cu nerăbdare continuarea cooperării strânse și de succes cu noul guvern de la Chișinău’, se menționează în finalul mesajului de la Bruxelles.Guvernul condus de Chiril Gaburici a primit miercuri votul de încredere al parlamentului și ulterior a depus jurământul în fața președintelui Nicolae Timofti.