Dan Barna deschide lista Alianţei USR PLUS în judeţul Sibiu/ El ocupă primul loc pentru Camera Deputaţilor

Alianţa USR PLUS Sibiu a avut, sâmbătă, alegeri interne şi au fost votaţi de membri ai ambelor partide candidaţii USR PLUS Sibiu pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României. Liderul USR, Dan Barna, deschide lista pentru Camera Deputaţilor, în timp ce Claudiu Mureşan, consilier pentru management şi restructurare, este primul pe lista pentru Senatandidaţii USR PLUS Sbiu pentru Camera Deputaţilor sunt:

  1. Dan Barna
  2. Marius Vulcan
    3. Ioan Plesciuc
    4. Cristian Vîlcu
    5. Daniela Ilie
    6. Carmen Novac

Candidaţii USR PLUS pentru Senatul României sunt:

  1. Claudiu Mureşan
    2. Anca Mălaiu
    3. Traian Belei

”Mulţumesc colegilor mei din filiala USR PLUS Sibiu pentru eforturile comune din aceşti patru ani şi pentru încrederea acordată de a duce proiectul USR PLUS, Revoluţia Bunei Guvernări, în Parlamentul României. Colegii mei candidaţi pe lista de parlamentari USR PLUS Sibiu sunt oameni oneşti şi competenţi exact genul de persoane de care sibienii şi România au nevoie în Parlament. Sunt oameni care vor reprezenta cu cinste şi competenţă Sibiul în legislativul naţional. Am foarte mare încredere în ei şi în înţelepciunea sibienilor de a ne susţine la această rundă de alegeri”, a declarat Dan Barna, copreşedintele USR PLUS şi deputat de Sibiu.

Marius Vulcan este avocat în Baroul Sibiu, absolvent în Ştiinţe Juridice, specializat în drept comercial şi drept administrativ.

Ioan Plesciuc are experienţă în administraţia publică şi în proiecte europene, absolvent de master în managment şi absolvent de program MBA.

Cristian Vîlcu este licenţiat în informatică, cu un master în politici de management şi marketing, profesează în industria software.

Daniela Silvia Ilie este consilier achiziţii şi cercetare piaţă şi absolventa unui master în Administraţie Publica Europeană şi a Facultaţii de Ştiinţe Politice.

Carmen Novac este doctor în management, absolventă în domeniul Dreptului – Relaţii Internaţionale – Integrare Europeană (master), în prezent Specialist Resurse Umane – headhunter într-o companie de IT.

Claudiu Mureşan este economist de profesie şi experienţa profesională în mediul de afaceri, participând la managementul mai multor companii locale sau străine ca director economic, director general sau membru în Consiliile de Administraţie. Actualmente este consultant pentru management şi restructurare.

Anca Mălaiu este absolventă de istorie, cu experienţă în învăţământ şi în domeniul relaţii clienţi, implicată în acţiuni civice şi umanitare.

Traian Belei este antreprenor, membru al Comisiei de Evaluare a Agendei Culturale a Consiliului Judeţean Sibiu şi absolvent al Facultăţii de Teologie “Andrei Şaguna” Sibiu, administratorul propriei societăţi comerciale de 26 de ani. (sursa: www.news.ro)