AEP: Pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă au fost tipărite 71.016 buletine de vot

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă la alegerile parlamentare din 6 decembrie, au fost tipărite 71.016 buletine de vot pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor, iar marţi au fost expediate cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate care s-au înscris cu această opţiune aproximativ 6.000 de plicuri cu documentele necesare.

„Pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă au fost tipărite 35.508 buletine de vot pentru Senat şi 35.508 buletine de vot pentru Camera Deputaţilor. Compania Naţională Poşta Română a expediat, în data de 3 noiembrie 2020, 5.742 de plicuri din cele 35.808 plicuri ce conţin materialele necesare exercitării dreptului de vot. Acestea au fost expediate către 37 de ţări, printre care se află Germania, Bulgaria, Republica Moldova, dar şi destinaţii îndepărtate precum Haiti, Insulele Cayman, Trinidad şi Tabago sau Myanmar”, precizează AEP într-un comunicat de presă transmis joi AGERPRES.

Potrivit AEP, plicul expediat conţine un certificat de alegător, o etichetă pentru sigilarea plicului exterior, un autocolant cu adresa biroului electoral pentru votul prin corespondenţă, un autocolant cu menţiunea „PRIORITY/PRIORITAIRE”, un cod de bare ce asigură identificarea alegătorului, instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot, un buletin de vot prin corespondenţă pentru alegerea Senatului, un buletin de vot prin corespondenţă pentru alegerea Camerei Deputaţilor, un plic interior ce conţine un plic suport în interiorul căruia se află două autocolante cu menţiunea „VOTAT” şi o etichetă pentru sigilarea plicului interior.

„Autoritatea Electorală Permanentă a transmis, în data de 4 noiembrie 2020, prin e-mail, notificări referitoare la trimiterea materialelor electorale şi a numărului de expediere (AWB) din data de 3 noiembrie 2020, către 5.892 de persoane care au ales să voteze prin corespondenţă din Germania, Bulgaria şi Republica Moldova pentru trimiterile cu servicul EMS (Express Mail Service – curier rapid internaţional) şi pentru alegătorii din următoarele ţări unde documentele au fost transmise cu serviciul AR (colete poştale internaţionale cu confirmare de primire „A.R.” – Aknowledgement of Receipt): Azerbaidjan, Bahrain, Benin, Bermuda, Cambodgia, Chile, Republica Capului Verde, Columbia, Costa Rica, Dominica, Filipine, Gibraltar, Guernesey şi Alderney, Guyana Franceză, Haiti, Indonezia, Insulele Cayman, Republica Islamică Iran, Islanda, Kazakhstan, Kuwait, Macao China, Malaezia, Martinica, Monaco, Myanmar, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană, Sri Lanka, Sudan, Svalbard şi Jan Mayen, Trinidad şi Tobago”, mai precizează sursa citată.

Instrucţiunile privind exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 se găsesc atât în interiorul plicului, cât şi pe site-ul www.votstrainatate.ro, arată AEP.

Autoritatea atrage atenţia că, potrivit legislaţiei în vigoare, plicul exterior ce conţine buletinele de vot şi certificatul de alegător trebuie să ajungă la biroul electoral pentru votul prin corespondenţă, la misiunea diplomatică sau la oficiul consular, după caz, până la data de 3 decembrie 2020.

„Având în vedere contextul internaţional generat de pandemia de COVID-19, inclusiv frecvenţa redusă a curselor de transport, pentru o mai bună informare asupra timpilor de circulaţie a plicului ce urmează a fi returnat către România/reprezentanţa diplomatică sau consulară, vă rugăm să consultaţi site-urile administraţiilor poştale naţionale din ţara în care vă aflaţi sau să solicitaţi aceste informaţii direct de la un oficiu poştal”, le transmite AEP alegătorilor din străinătate.

Lista paginilor organizaţiilor poştale din întreaga lume poate fi accesată la https://www.upu.int/en/Universal-Postal-Union/About-UPU/Member-Countries.

Lista ţărilor pentru care activitatea de colectare şi distribuire pentru trimiterile poştei de scrisori şi colete poştale a fost suspendată temporar, poate fi accesată la acest link: https://www.posta-romana.ro/a1309/stiri/lista-tarilor-cu-trafic-postal-restrictionat.html.

Întrebări, sesizări sau reclamaţii pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro, a mai precizat AEP. AGERPRES