Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis, prin Hotărârea nr. 52 din 5 noiembrie 2020, instituirea unor noi măsuri pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2, a anunţat, la 6 noiembrie, Grupul de Comunicare Strategică.
Propunerile din Hotărârea CNSU urmează să fie aprobate prin Hotărâre de Guvern, iar măsurile vor fi instituite începând cu ziua de luni, 9 noiembrie. România se află în stare de alertă, măsură ce a fost prelungită prin Hotărârea de Guvern nr. 856 din 14 octombrie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020.
Cele mai importante măsuri propuse de Hotărârea 52 a CNSU, care ar urma să fie aplicate din 9 noiembrie:
* obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise şi închise, indiferent de valoare ratei de incidenţă cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile;
* activităţile didactice care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ să se desfăşoare în sistem online;
* interzicerea desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private;
* suspendarea activităţii pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor;
* obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private să-şi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5.00 – 21.00, cu excepţia unităţilor farmaceutice, benzinăriilor şi operatorilor economici cu activitate de livrare la domiciliu;
* interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei în intervalul orar 23.00-5.00, în toate localităţile din România, cu unele excepţii: deplasarea în interes profesional; deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie; deplasări în afara localităţilor a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei. Pentru verificarea motivului deplasării, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.
Măsurile stabilite sunt valabile pe o perioadă de 30 de zile, urmând ca, la finalul acesteia, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, să se hotărască, după caz, menţinerea, eliminarea sau modificarea acestora.