DIN AN ÎN AN, DE LA O ZI LA ALTA

A început Noul An. De fiecare dată această premieră respectă același scenariu optimist. Începerea Noului An este de fapt o probă de speranță. O încercare din care se așteaptă să ieșim învingători, chiar dacă această calitate o putem avea doar negativi fiind, la analizele specifice care se fac întru depistarea noului coronavirus.
Suntem prizonierii arbitrarului și mai puțin ne pasă de loviturile atent exersate, în urma cărora încercăm să ne construim noua imagine a învingătorului. Vrem sau nu, viața merge înainte oricât de potrivnici am fi, oricât de surprinși am trece linia de SOSIRE.
Anul Nou aduce cu el esența dorinței de a fi deasupra întâmplării, de a da șanse tuturor momentelor din care reușim să redescoperim taina care ne cucerește. Voința de a fi mai presus decât limita durerii, din care reușim să extragem încăpățânarea de a suferi, doar pentru a da substanță luptei, la finalul căreia să fim primii, câștigătorii, fie că luptăm cu moartea pentru viața noastră, fie că suntem deasupra necunoscutului, cel care ne amenință nu doar integritatea, cât mai ales voința de a stăpâni mersul înainte al lumii.
Noul An este un prilej unic de a începe de la capăt jocul din care vom scoate zâmbet și aplauze, fără a putea ocolii lacrimile dezamăgirii și durerea prăbușirii.
Șansa de a lua totul de la capăt este una care se pretează unui nou început de an, cel care are șansa de a șterge totul, atunci când ești decis să reiei viața de la capăt, să începi o nouă pagină curate pe care să desenezi inimaginabila arhitectură a posibilei fericiri, pornind de la acel ceva fără de care recunoști că nu ar mai fi existat inspirația dătătoare de aripi, înălțarea cu aerul prins sub aripi, astfel încât orice prăbușire să reușească să se transforme în planarea zborului lin.
Toate acestea, în ordinea lor firească, pot și reîntâlnite doar în Noul Început de An, astfel încât să nu-ți mai rămână decât înlocuirea cu date precise generalitățile subiectului. Personificarea nu va face altceva decât să-ți dea încredere și dimensiuni reale, să te pună în situația de a te cunoaște și în mișcare, de a-ți știi reacțiile provocate de desfășurarea acțiunii, extrăgând din tine atitudini greu de anticipat, dar care nu fac altceva decât să-ți valorizeze caracterul și mai ales personalitatea.
Noul An este singura șansă prin care nu ești bănuit de înșelăciune, atunci când ai decis că trebuie să iei totul de al capăt, că vrei să-ți recuperezi doar părțile bune ale anului ce tocmai a trecut, pe osatura cărora vii cu o nouă propunere, cu o nouă idee, care te ridică mai îndrăzneț în fața ochilor tăi, pentru început, fără a neglija imaginea de ansamblu a timpului prezent. Într-o astfel de situație nimeni nu poate vorbi în termenii trădării, ai prăbușirii, atâta timp cât există acel mit al renașterii Păsării Pheonix. De această data cenușa nu poate fi altceva decât nereușitele decontate încercării, îndrăznelii de a construi ceva pe un teren încă nepregătit, dar în aerul căruia a reușit să se facă anunțat spiritual ei. Acest spirit este autorul repetării, este noua provocare din care încerci să construiești acel nou tip de realitate în care tu să devii șansa celui de lângă tine de a te regăsi în umbra faptelor pe care chiar dacă tu le-ai înfăptuit, de ele să se bucure toți cei de jur împrejurul tău, ca și cum și aceștia ar fi coautorii lor.
Avem nevoie de acest tip de compoziție, în care fiecare piesă redescoperită să recompună următorul pas înainte, aducând în sprijinul imaginației noastre un uriaș puzzle spiritual, astfel încât fiecare dintre noi avem, ceea ce spune Vasile Pârvan, ”datoria vieții noastre”, pe care nu ezităm să o aducem în actualitate ca un rezumat al valorilor care ne unește și care, la urma urmei, dau un sens național tuturor culturilor lumii, oferindu-ne șansa de coexista și nicidecum de a naște ”marea ciorbă universală”.
A doua zi după rămâne astfel un prim suport de la înălțimea căruia încercăm să ne prezentăm în dimensiunile și culorile naturale, autentice. Avem vene, avem sânge, avem mișcarea necesară a inimii care să ne facă mișcători și atenți la tot ceea ce se întâmplă cu noi și în jurul nostru. Avem peste toate și datoria de a da voinței nervozitatea necesară activării dreptului de a fi deasupra aproapelui, astfel încât coloana fără de sfârșit să fie o copie fidelă, dar multiplicată, al spiritului brâncușian, singurul care ne poate garanta acel summum al valorii responsabil al pasului înainte.
Suntem mai puțini decât am sperat să fim, dar mult mai mulți decât am fi meritat să ajungem la finalul acestei curse, din an în an, de la o zi la alta.
ADI CRISTI