Sedinta comuna a Senatului si Camerei Deputatilor, in Bucuresti, miercuri, 4 noiembrie 2009. Guvernul propus de premierul desemnat Lucian Croitoru, format din 14 ministri, doar doi dintre ei cu aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate, incearca, miercuri, sa obtina votul de investitura din partea Parlamentului, insa un rezultat favorabil acestuia este putin probabil. BOGDAN MARAN / MEDIAFAX FOTO

Camera Deputaţilor a respins, în şedinţa de marţi, 19 proiecte de lege iniţiate în legislaturile trecute

Camera Deputaţilor a respins, în şedinţa de marţi, 19 proiecte de lege iniţiate în legislaturile trecute, în perioada 2010 – 2020.

Printre proiectele respinse figurează două iniţiative legislative, iniţiate în 2010 şi respectiv 2012, care se referă la modificarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Unul dintre ele prevedea dotarea autoturismelor taxi cu un buton de panică cu ajutorul căruia se poate apela rapid la 112, precum şi cu geamuri securizate care să separe şoferul de clienţi.

Un alt proiect respins se referă la completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în sensul ca plata amenzii complementare în termenul stabilit de lege să ducă la reducerea la jumătate a perioadei de suspendare a permisului de conducere. Totodată, a fost respins şi proiectul care prevedea că punctul de amendă de circulaţie să fie diferit pentru salariaţi şi pensionari.

Deputaţii au mai respins şi o iniţiativă legislativă din 2016 privind completarea art. 22 din Legea nr.211/2011 privind regimul deşeurilor care prevede sancţiuni pentru firmele ce se ocupă cu vidanjarea dacă deversează deşeurile în natură.

Propunerea legislativă care prevedea trecerea activităţii cabinetelor de medicină şcolară şi preşcolară, precum şi a cabinetelor de medicină dentară în coordonarea unui spital, a fost, de asemenea, respinsă.

Alte proiecte respinse se referă la: modificarea Ordonanţei Guvernului nr.24/2016 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, modificarea şi completarea Legii nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, înfiinţarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea” Suceava, modificarea şi completarea Legii nr.230 din 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi modificarea art.71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Deputaţii au mai respins şi două proiecte de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. AGERPRES