24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
După prima zi de școală am început să ne redescoperim realitățile dure ale sistemului educaţional, de la toaletele din ”fundul curții” și până la decolteul doamnei învățătoare. Am reușit astfel să ne racordăm la acel ceva aproape uitat, chiar dacă uitate mai sunt încă atingerile, îmbrățișările, mămoșenia părinților care pătrund în curtea școlii cu ultimule indicați date odraslei, din categoria „să fii atent la doamna învățătoare”, „să nu fugi”, „să nu bei apă rece”, „să nu te izbești pe culoarele școlii…”
A început școala în același timp cu detensionarea grijilor părintești, care au luat un binemeritat concediu de șase ore pe zi, timp în care copilul lor se află la școală, în grija dascălilor, care, în același timp, vor încerca să-i sădească celui mic sămânța cunoașterii.
Din nou simțim că ceea ce ne lipsește un timp reușește să-și dezvolte nevoia de a fi luat în seamă, nevoia de a se cere la tablă, acolo unde este urmărit de toată clasă, acolo unde învățătorul sau profesorii dau măsura valorii celui ieșit în fața clasei.
Iată cum, dintr-un moment normal, firesc calendarului educaţional, începerea semestrului II în învățământul preuniversitar (pregătitor, primar, gimnazial și liceeal) 8 februarie 2021 se face un eveniment poate mult mai mediatizat decât a fost începutul anului școlar (15 septembrie 2020).
Astfel, am fost obligați să învățăm din mers, să ne introducem noi mecanisme de tip reflex, în ceea ce privește purtatul măști de protecție, spălatul pe mâini, păstrarea distantei fizice între noi și cei din imediata noastră apropiere, dezinfectarea instantanee cu atingerea unor suprafețe comune. Evitarea îmbăţoşărilor, chiar dacă persoanele din fața noastră ne sunt dragi, prietene, de mult nevăzute și neîntâlnite. Disciplinarea activității din pauzele dintre ore poate să fie o chei a succesului evitării unor posibile infectări cu Covid-19.
Totul este în mișcare. Nimic nu mai are stabilitatea unor decizii luate pentru aparenta veșnicie a anului școlar, în cazul de față. Ne plasăm în alternativa unor măsuri care pot să țină până la sfârșitul anului școlar sau pot fi anulate de evoluția epidemiologică din ultimele două săptămâni.
Avem pentru fiecare școală un semafor care ne indică nu trecere pietonilor sau a mașinilor, ci modul în care evoluează, din punct de vedere epidemiologic, infecția cu Covid-19. Roșu, galben și verde sunt culorile care trec școala în învățământul online, învăţământul mix (față în față și online), respectiv, verde, în învățământul față în față.
Copiii nu vor reuși niciodată să înțeleagă logica savantă a adulților. Pentru ei pare de neconceput să nu-și îmbrățișeze prietenul pe care nu l-a văzut de câteva luni. Când sunt puși în situația să răspundă la întrebări, buna lor educație îi face să recunoască că ”nu pot să nu se îmbrățișeze”, chiar dacă recunosc că nu este bine, este o situație similară cu ”nu mânca ciocolată înainte de masa de prânz”. Ei recunosc că au greșit, că nu este voie atingerea, dar, își asumă vinovăția că sunt copii și cum să nu-și îmbrățișeze prietenul cel mai bun, care, la rândul lui, mai este prieten cu un alt cel mai bun prieten, astfel încât lor li se pare firesc să se îmbrățișeze cu întreaga clasă, cu întreaga școală, cu întregul cartier, cu orașul în totalitatea sa.
În acest monolog mai intervine urecheala necesară aducerii cu picioarele pe pământ, astfel încât se știe deja unde mai trebuie lucrat, ce anume mai trebuie comunicat cu copilul atunci când se spune că nu este voie, că dacă faci ceea ce nu este voie îți faci ție rău și chiar celui pe care tu îl numești prietenul tău cel mai bun.
Astăzi este ziua în care s-ar putea face un remember, prin care să încercăm o nouă trezire, o repunere a realității în tiparele dictate de această dată de viața de zi cu zi. Este bine să ne uităm în teren și să observăm ceea ce a fost scos la iveală, dincolo de bucuria copiilor de a se reîntâlni față în față. Vedem astfel o infrastructură școlară diametral opusă, urbană și rurală, de secol XXI și secol XIX. Cele două secole care despart școlile de tipul urban de cele de tip rural provoacă un stop cardiac învățământului preuniversitar, aducându-ne în fața exponatelor de muzeu privind modul în care școala românească a evoluat (involuat) de la prima reformă profundă făcută de Spiru Haret și până la marea bâlbâială a miniștrilor din ultimii 31 de ani privind aducerea școlii preuniversitare în tiparele secolului XXI.
Deschiderea europeană ne-a scos la iveală toate încremenirile în proiectul haretian, cel care a reușit modernizarea învățământului de la sat înspre oraș, de la clădiri școlare la personal calificat. Astfel a fost posibilă ”explozia” de academicieni, de mari savanți, proveniți din mediul rural, astfel a fost posibilă educarea în profunzime a poporului român.
ADI CRISTI
