România a emis în sistemul RAPEX o nouă alertă privind comercializarea unor măşti de protecţie neconforme

România a emis în sistemul RAPEX o nouă alertă privind comercializarea unor măşti de protecţie neconforme, aceasta fiind a 26-a alertă validată de sistem, a anunţat, vineri, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„În urma verificărilor realizate conform tematicii naţionale de control care vizează măştile aflate la comercializare, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Regiunea Sud Muntenia Prahova a trimis o notificare de produs neconform, din această categorie, către Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX. Ca urmare, acesta a validat o nouă alertă din partea României, a 26-a, în ceea ce priveşte măştile aflate la comercializare în ţările Uniunii Europene”, se arată în comunicatul ANPC remis AGERPRES.

Produsele neconforme de acest tip, care au fost deja retrase de la comercializare de către comisarii CRPC Prahova, au fost identificate într-unul dintre magazinele componente ale unui lanţ comercial de retail.

Reprezentanţii ANPC susţin că se află în permanentă alertă în ceea ce priveşte piaţa de bunuri şi servicii, mai ales cele necesare în această perioadă marcată de Covid-19.

ANPC îi avertizează încă o dată, pe această cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC şi pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul „produse interzise comercializării”, astfel încât ca actul comercial să se desfăşoare conform prevederilor legale, cu respectarea drepturilor consumatorilor. AGERPRES