În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 120 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în scădere faţă de ultima raportare, a anunţat luni, 29 martie, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Conform datelor INSP, până luni, 29 martie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 38.124 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului au fost efectuate 455 teste. Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore au fost externate nouă persoane. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat şase decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 674. Până luni, 29 martie, pe teritoriul României au fost confirmate 940.443 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De la începutul pandemiei şi până astăzi, 840.127 de pacienţi au fost vindecaţi şi externaţi. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 3.825 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, în scădere faţă de ziua anterioară. Cele mai multe cazuri noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 se înregistrează în Bucureşti (1.105), urmat de Ilfov (327), Constanţa (288), Cluj (280), Galaţi (198), Braşov (185), Argeş (130), Timiş (126), Iaşi (120), Dolj (116), Bacău (104) şi Prahova (100). În ceea ce priveşte numărul total de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei şi până în acest prezent, pe primul loc se află municipiul Bucureşti (157.015), urmat de Timiş (48.353), Cluj (47.886), Ilfov (38.696), Braşov (38.376), Iaşi (38.124), Constanţa (37.706) şi Prahova (29.920). (E.M.)