Răsuciri ale timpului

 

M-ai pus să-ți păzesc sclavia sângelui

torturat de bătăile accelerate

ale inimii

Eram un început de victorie

erai sfârșitul cântecului despre viața

întoarsă ca brazda

 

Tăietura smulsă de coasă

cu năduf

și cu palmele bătătorite

 

Simți mângâierea hulpavă a morții

vrei să tresari, dar tresărirea

nu mai ține cont de roua dimineții

și nici de soarele din amiază

 

Există un imn despre pâine

și unul despre polobocul cu apă

un cântec solemn

despre întinderea mesei

și despre somnul strecurat sub umbra copacului

dar niciodată nu se vede

capătul tăcerii

cum viața se întoarce la mal

acolo unde pasc oile

năframa de mireasă

și pledul peste care au existat

răsuciri ale timpului

calul întors singur acasă.

 

ADI CRISTI