Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat duminică seara că, începând de săptămâna viitoare, aproximativ 80.000 de persoane vor fi vaccinate zilnic cu ser anti-COVID.
„M-am uitat pe programările de săptămâna următoare. Începând (…) de marţi, vom avea circa 80.000 de persoane vaccinate. Avem în momentul de faţă aproximativ 80.000 de persoane în fiecare zi care sunt deja programate şi au ocupat un loc în centrele de vaccinare, circa 60.000 sunt cu Pfizer, circa 10.000 cu Moderna, restul cu AstraZeneca”, a spus medicul la Digi 24.
El a amintit că din data de 14 aprilie vor începe rapelurile pentru AstraZeneca. „Cred că, dacă am fi avut o adresabilitate crescută şi pentru vaccinul AstraZeneca, în momentul de faţă eram la cel puţin 80.000 de persoane vaccinate pe zi”, a afirmat Gheorghiţă.
Potrivit acestuia, în ultimele zile s-a lucrat pentru operaţionalizarea a peste 170 de cabinete noi de vaccinare, dintre care 144 vor folosi serul de la Pfizer, iar alte aproximativ 30 vaccinul AstraZeneca.
„Au început notificări. (…) pot să vă spun că au fost peste 97.000 de notificări şi peste 70.000 de persoane programate doar în 24 de ore”, a mai spus preşedintele CNCAV.
El a susţinut că, în următoarele două-trei zile, persoanele care se programează la vaccinare vor putea vedea câte persoane au înaintea lor şi care este ritmul de vaccinare la centrul respectiv.
„Prioritatea a fost operaţionalizarea acestor centre noi, însă în următoarele două-trei zile va fi disponibilă şi această cerinţă operaţională de a afişa numărul de persoane care se află în faţă şi care este ritmul de vaccinare în centrul respectiv (…) Pot să vă spun că în momentul de faţă avem 1.151 de centre din care 792 de centre sunt cu vaccin de la Pfizer, circa 84 sunt centre cu vaccin de la Moderna, circa 275 sunt centre care primesc vaccin de la AstraZeneca. În perioada următoare, vor fi deschise toate centrele de la nivel naţional care au fost pregătite prin alocare suplimentară de vaccinuri de la Pfizer şi respectiv de la Moderna, iar pe centrele cu AstraZeneca în care ritmul de vaccinare a scăzut substanţial vom aloca foarte probabil vaccin de la Johnson and Johnson”, a mai spus coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID. AGERPRES