Rusia sărbătoreşte luni cu emoţie aniversarea primului zbor în spaţiu realizat la 12 aprilie 1961 de cosmonautul Iuri Gagarin care, 60 de ani mai târziu, rămâne un erou naţional şi simbolul dominaţiei sovietice în cucerirea spaţiului, relatează AFP.
Preşedintele rus Vladimir Putin se va deplasa la Engels, oraş situat la puţin peste 700 de kilometri sud-est de Moscova, până la locul aterizării cosmonautului, unde a fost ridicat un memorial în onoarea acestui zbor istoric.
La data de 12 aprilie 1961, la 9:07 ora Moscovei, Iuri Gagarin şi-a început zborul cu o expresie jucăuşă, care a rămas în memorie. ”Să mergem!”, a rostit el înainte de a decola la bordul unei capsule spaţiale Vostok de pe cosmodromul ultra-secret la acea vreme de la Baikonur, din Republica Sovietică Kazahstan.
Zborul său a durat 108 minute, timpul necesar pentru a orbita Pământul înainte de a ateriza în stepa rusă.
Micuţa capsulă Vostok în care cosmonautul a fost zguduit în condiţii extreme este expusă la Muzeul de Cosmonautică din Moscova, în cadrul unei expoziţii deschise începând de marţi.
Pe lângă această capsulă, muzeul va prezenta numeroase obiecte legate de Iuri Gagarin datând din copilăria sa sau din perioada petrecută de el în spaţiu, cum ar fi cheia impunătoare utilizată pentru aprinderea motoarelor navetei sale sau scaunul de ejecţie cu care a părăsit capsula la şapte kilometri deasupra solului.
O expoziţie organizată cu mare fast, mărturie a aurei intacte a lui Iuri Gagarin în ochii ruşilor, notează AFP.
”Acesta ar putea fi singurul nume de familie pe care îl ştie toată lumea în Rusia, de la copiii de 4 ani până la persoane de 80 de ani şi peste. Reuşita lui Gagarin, primul om care a ajuns în spaţiu, îi uneşte pe toţi ruşii”, a declarat pentru AFP Viatcheslav Klimentov, director adjunct de cercetare la Muzeul de istorie spaţială.
Foto: (c) SERGEI ILNITSKY/EPA
Simbol unificator al ruşilor
În 1957, Uniunea Sovietică fusese deja prima ţară care a trimis un satelit pe orbita terestră, celebrul Sputnik, însă călătoria spaţială a lui Iuri Gagarin a rămas în Rusia un simbol al dominaţiei URSS asupra Statelor Unite în acest domeniu.
Iuri Gagarin, care a încetat din viaţă la începutul anului 1968, a devenit pentru toate agenţiile spaţiale din lume chipul şi simbolul cuceririi spaţiului.
Şaizeci de ani mai târziu, Rusia continuă să trimită în mod regulat femei şi bărbaţi în spaţiu. O capsulă spaţială Soyuz MS-18, decorată pentru această ocazie cu profilul lui Gagarin, a decolat vineri de pe cosmodromul din Baikonur către Staţia Spaţială Internaţională (ISS) cu doi ruşi şi un american la bord.
Foto: (c) SERGEI ILNITSKY/EPA
Însă, steaua spaţială a Rusiei a pălit. În condiţiile în care rachetele Soyuz rămân extrem de fiabile, iar Rusia continuă să fie un jucător-cheie în industria spaţială, ţara se luptă să inoveze şi a suferit o serie de eşecuri în ultimii ani, cu câteva lansări ratate.
În cauză, probleme de finanţare, dar şi de corupţie, în special legate de cosmodromul Vostotchny (Orientul Îndepărtat al Rusiei), care ar urma să-l înlocuiască pe cel de la Baikonur, pe care Moscova îl închiriază în prezent în Kazahstan.
Anul trecut, Rusia a pierdut monopolul pe care îl deţinea asupra zborurilor către ISS şi se află în prezent în competiţie cu compania privată americană SpaceX.
O nouă realitate care ar putea aduce şi o mare pierdere pentru agenţia spaţială rusă Roscosmos, chiar dacă directorul acesteia, Dmitri Rogozin, continuă să se laude cu viitoare proiecte ambiţioase, de la ridicarea unei baze selenare alături de China până la construcţia unei noi staţii staţii spaţiale şi o misiune pe Venus. AGERPRES