Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că tinerii se pot caza pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, însă cluburile vor fi închise.
„Ca să lămurim aspectul dacă se pot deplasa la mare în intervalul 1 – 2 mai. Noi am adoptat în hotărârea CNSU, în oglindă, o reglementare cu ce se întâmpla la munte. Este permisă cazarea în cele 17 staţiuni de pe litoral, cu respectarea condiţiilor de protecţie sanitară şi respectarea acelei reglementări – maxim 70 la sută din capacitatea de cazare să fie ocupată. În ceea ce priveşte petrecerile din cluburi, sigur că, în această perioadă, această activitate este restricţionată şi, în funcţie de indicele la mia de locuitori, ştim până la ce oră avem permisă deplasarea. În noaptea de Înviere, aceste unităţi economice nu sunt deschise. Ele nu pot funcţiona. Ne dorim ca, pas cu pas, în funcţie de evoluţia acestei epidemii, în funcţie de modul în care Guvernul va ridica gradual restricţiile impuse, tot gradual ne putem gândi ca într-un viitor apropiat aceste petreceri să fie permise, sigur, tot cu respectarea anumitor reguli. În acest moment, nu avem o reglementare care să permită acest lucru”, a spus Lucian Bode, la Prima TV, potrivit stiri.tvr.ro.
Ministrul de Interne a explicat că este posibil să se permită turiştilor să nu poarte mască pe plajă, însă acest lucru trebuie discutat în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
„În acest moment, reglementarea legată de mască este în vigoare. Masca este obligatorie a fi purtată. Sigur, până în data de 1 mai, vom mai avea discuţii în Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă şi este posibil să discutăm şi despre o astfel de eventualitate de a limita purtarea măştii în anumite situaţii, în vârful muntelui sau la plajă. Este o discuţie. Şi la restaurant nu mănânci cu mască. Sunt lucruri de bun simţ şi care pot fi analizate”, a afirmat Bode. AMPress