Alte 132 mii de doze de vaccin donate de România au ajuns în R. Moldova

MOLDPRES/. 132.000 de doze de vaccin donate de România au ajuns în  Republica Moldova, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Președintele țării, Maia Sandu, a mulțumit României pentru donația generoasă, care va permite să fie extinse categoriile de persoane vaccinate.

„România a donat din propriile vaccinuri, iar o asemenea mărinimie cimentează prietenia solidă dintre Republica Moldova și România. Suntem recunoscători domnului Președinte Klaus Iohannis, domnului Prim-ministru Florin Cîțu, poporului român pentru solidaritate și eforturile imense de a face posibile aceste donații. Vom continua să construim poduri pentru cetățenii noștri, podul de vaccinuri fiind acum cel mai valoros”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului a menționat că aceste donații sunt foarte importante pentru Republica Moldova. „Mergem împreună spre vremuri mai bune, în care îi vom îmbrățișa pe cei dragi și ne vom bucura unii de alții. Pentru a ajunge acolo, trebuie să continuăm să purtăm mască, să păstrăm distanța socială și să ne vaccinăm. Acest lucru va fi posibil în curând pentru mai mulți cetățeni”, a afirmat președintele Maia Sandu.