24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Exact în dos îi doare pe actualii noștri guvernanți, pentru a mă exprima cât se poate de academic, evitând să fiu pudibond. Acolo îi doare de binele nostru, când de fapt noi ar fi trebuit să fim cei care dau tonul la cântec. Marea confuzie întreținută de cei care semnează, de cei care împart pâinea pe masă, ține exact de această prioritate.
Cine este primul și cine urmează. Dacă la vorbe primii sunt cei care doresc să fie crezuți pe cuvânt, la fapte nu este prea mare înghesuială, cu atât mai mult cu cât faptele nu prea contează. Buluceala mare este doar la cei care povestesc și mai puțin la cei care înfăptuiesc. Nu avem timp pentru așa ceva. Este mult mai ușor să vorbești ce ai de gând să faci decât să faci ceea ce ai povestit.
La români a face este echivalent cu a spune că faci, ceea ce înseamnă că nimic nu este bătut în cuie, că șandramaua riscă în fiecare moment să se prăbușească.
Mircea Radu Iacoban, dramaturgul, a surprins vremurile apuse cu o piesă de teatru care pleacă de la titlu în zona protestului față de vechiul regim. Hardughia rămâne în atenția criticilor de teatru un exemplu curat de protest scriitoricesc față de care intelectualul român a fost invitat să ia seamă, dar mai ales să descopere pe fond cuvântul care ne plasează în zona optică în care există o clădire veche, mare, dărăpănată, ce poate fi asimilată cu construcția socialismului, prin care trece majestos omul nou, imposibil de atins cu ”nici măcar cu o floare”.
O astfel de realitate, propusă de noii constructori ai Hardughiei, devine din ce în ce mai obsedantă, reușind să conserve acel sentiment de ”a fi acasă”, de a da voie cuvântului să-și îndeplinească funcția sa de a comunica, de a strânge în jurul naratorului pe cei interesați să participe efectiv la scrierea istoriei clipei.
O astfel de provocare nu poate să rămână fără ecouri mai ales în rândurile celor care urmăresc cu totul alte obiective decât acelea firești unei guvernări făcută în numele celor mulți. Iată cum ne facem sau suntem obligați să nu o observăm cele trei mari probleme ale zilei, probleme pe care tot talpa țării este obligată să le simtă sub călcătură.
Pandemia, mobilizarea de la graniţa de est a țării, lipsa coerenței actului de guvernare. Aceste trei sincope ne pun în imposibilitatea stăpânirii realității, în urma căreia să fim deciși să ne construim singuri viitorul, în care să existe și timpul trecut, dar și timpul prezent. Suntem stăpâni pe soarta noastră în măsura în care aceasta vorbește despre noi și nu despre umbrele noastre, despre acei zombi ai minţiţilor înfierbântate, ce au reușit chiar să arunce scena politică în aer.
A fost un exercițiu tactic, o aplicație la scara 1:1, a fost o încercare de recompunere a unor situații imposibile, în fața cărora combatanții nu au ezitat să se împuște, fără a lua în calcule gestionarea morților sau a dispăruților, emițând chiar o prevedere: fiecare pe cont propriu. Scapă cine poate, moare cine nu trece linia iluzorie a aplicației dintre imaginație și realitate. Ceea ce se întâmplă astăzi cu noi seamănă foarte bine cu soluția aruncării în apă a copiilor sau a maturilor, care nu știu să înoate, mizându-se pe cei care reușesc prin forțe proprii să ajungă la mal, gata învățați, gata școliți.
La nivelul identității partidelor politice, model 2021, nu putem să nu recunoaștem o schimbare de paradigmă. USR-PLUS este partidul care s-a format din articularea revoltei față de vechea clasă politică.
Acest tip de atitudine este din ce în ce mai cultivată de cei care se definesc a fi ”noua clasă politică”, aruncând țara din nou în acel tip de aproximări, care ne pun în situații greu de explicat, pline de eșecurile firești bâlbelor acelor noi începuturi, în urma cărora nu pot fi evitați timpii morți, încercările de a învăța un nou pas de dans, existând asumate toate vânătăile și bătăturile firești învățării noului drum sau pur și simplu exersării noilor mișcări ce au ca scop armonizarea acestora cu toți actorii politici.
De această dată există deja un conflict intern în coaliția de guvernare, conflict generat de acești tineri frumoși și liberi, porniți într-o luptă continuă, pentru a-și îndeplinii programul lor de reformă, program care a primit votul doar a 15% din electorat (sic!)
ADI CRISTI
