Reprezentanţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi (DIICOT Iaşi) s-au prezentat în cursul zilei de astăzi la sediul Primăriei Municipiului Iaşi (PMI) pentru a ridica o serie de documente necesare finalizării unui dosar. Potrivit unui comunicat al PMI, o parte dintre actele solicitate de către reprezentanţii DIICOT Iaşi au fost trimise deja către instituţiile specializate încă de la începutul acestui an. “Documentele solicitate de către DIICOT Iaşi sunt ca urmare a unei sesizări pe care Municipiul Iaşi a făcut-o încă de la începutul acestui an. Pentru verificarea şi analizarea celor sesizate de noi, procedura îi obligă să se prezinte la sediul instituţiei pentru ridicarea actelor necesare desfăşurării anchetei. Colegii mei au pus la dispoziţie toate documentele solicitate, activitatea Primăriei nefiind întreruptă niciun moment pe parcursul cererii din partea DIICOT Iaşi. Personal le-am dat tot concursul şi am cerut colegilor mei care gestionează acest tip de documentaţii să pună la dispoziţia acnhetatorilor toate documentele solicitate. Am încredere că verificările vor face lumină în cel mai scurt timp posibil cu privire la acest caz, iar dacă s-au înregistrat încălcări ale legii cei vinovaţi trebuie să plătească”, a declarat primarul Mihai Chirica. Tot într-un comunicat de presă, DIICOT Iaşi a anunţat că la data de 26.04.2021, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Iaşi, au efectuat un număr de 24 de percheziţii domiciliare într-o cauză vizând “destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, abuz în serviciu şi omisiunea sesizării”. De asemenea, în document se mai precizează că, în această cauză, la sediile DIICOT şi BCCO Iaşi au fost conduse, în vederea audierii, 23 de persoane. (E.M.)
Comunicatul DIICOT Iaşi:
„La data de 26.04.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat un număr de 24 de percheziții domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participație improprie la infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual, instigare la infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual, abuz în serviciu și omisiunea sesizării. În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2016, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat în vederea obținerii, în mod fraudulos, a unui teren din patrimoniul unei instituții publice, pe care au construit o clădire, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 2 milioane de lei. De asemenea, a rezultat faptul că activitatea infracţională a fost posibilă prin acordarea sprijinului de specialitate de către avocaţi, notari şi funcţionari publici din cadrul unei instituții publice. La sediile DIICOT și BCCO Iași, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 23 persoane. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale. Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO București, Bacău și Suceava, al polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași şi Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.