O nouă campanie de colectare a deşeurilor electrice în municipiul Iaşi

O nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice se va desfăşura în municipiul Iaşi în perioada 10 mai – 5 iunie, acţiunea urmând să se încheie cu o tombolă a participanţilor, cu ocazia Zilei Mediului. Organizatorii, respectiv Primăria Municipiului Iași și Asociația RoRec, alături de operatorul local partener, ECOarena, invită toți ieșenii să se implice în acest program, pentru a demonstra, încă o dată, responsabilitatea comunităţii.  Partenerii locali ai acestei actiuni de colectare sunt: Salubris, Garda de Mediu Iași, Agenția pentru Protecția Mediului Iași, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Palatul Copiilor Iași, Asociația Casus și Fabrica de Print.

”Am creat deja o tradiție să sărbătorim Ziua Mediului cu campanii de colectare, alături de partenerii noștri. Ne dorim ca Iașiul să fie un reper al curățeniei și al responsabilității față de mediu, așa că îi invit pe toți ieșenii să se debaraseze responsabil de deșeurile electrice! Aportul fiecăruia dintre noi este esențial pentru sănătatea comunității din care suntem parte cu toții” a declarat Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași. Deșeurile electrice și electronice pot fi duse la punctele de colectare provizorii aflate la:

  • Sediul SC Salubris S.A – Şos. Naţională, nr. 43, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00;
  • Centrul de cartier Tătărași –  str. Vasile Lupu, nr. 8, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00;
  • Centrul de cartier Alexandru cel Bun – str. Tabacului, nr. 1B, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00;
  • Centrul de cartier Nicolina – str. Petre Țuțea, nr. 2, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00;
  • Centrul de cartier Păcurari – șos. Păcurari, nr. 34, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00;
  • Centrul de cartier Frumoasa – bld. Poitiers, nr. 20-22, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00;
  • Centrul Permanent de Colectare DEEE Iași – Strada Pompei, nr. 3 (zona Podul de Piatră), deschis de luni până vineri, între orele 09.00-17.00 și sâmbăta între orele 09.00 – 13.00.

Pentru cei care au echipamente electrice mari și grele, există serviciul GRATUIT de colectare, care poate fi apelat fără costuri la 0800 444 800 sau cu tarif normal la 0764 399 399 de luni până vineri, între orele 09.00-17.00.

Toate comenzile venite până pe data de 4 iunie vor fi preluate de operatorul de colectare ECOarena, pe bază de programare telefonică, direct de la domiciliile dumneavoastră sau de la birou! Echipele operatorilor locali vă vor suna în maximum două zile lucrătoare de la plasarea comenzii, pentru a stabili ziua și intervalul orar de ridicare a deșeurilor. Cei care se vor debarasa corect de aceste deșeuri în cadrul campaniei noastre dedicate Zilei Mediului vor participa la tombola ce va avea loc în data de 5 iunie, ora 12.00, la Centrul  Permanent de Colectare DEEE Iași – Strada Pompei, nr. 3 (zona Podul de Piatră).

Sunt puse la bătaie 36 de premii: 3 x mașină de găurit și înșurubat, 3 x polizor unghiular, 3 x aspirator, 9 x uscător de păr, 9 x mixer, 9 x blender.

Potrivit site-ului www.collectors2020.eu, europenii produc anual în jur de 10.000.000.000 (miliarde!) de kilograme de deșeuri electrice. În România, doar aproximativ 10% din deșeurile electrice sunt colectate. Celelalte electronice aruncate au fost fie reciclate în condiții neconforme, comercializate ilegal, exportate sau pur și simplu aruncate în coșurile de deșeuri reziduale. Chiar și în puținele state membre ale UE cu sisteme de raportare robuste și eficiente, monitorizarea eforturilor de decontaminare și condițiile de tratament la standarde nu sunt întotdeauna în siguranță. DEEE conțin multe materii prime critice care se pierd la gropile de gunoi. (E.M.)