Universitatea Ovidius din Constanţa organizează, în perioada 14 – 16 mai, primul maraton de vaccinare dedicat tinerilor, la Pavilionul Expoziţional din Mamaia.
Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC), prin Facultatea de Medicină, în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor Medicinişti şi Tinerilor Medici Constanţa (ASMTMC), Liga Studenţilor UOC şi Capitala Tineretului, organizează, alături de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), în perioada 14 – 16 mai, la Pavilionul Expoziţional din Mamaia, primul maraton de vaccinare destinat tinerilor.
În cadrul maratonului de vaccinare, tinerii care doresc să se imunizeze se pot prezenta fără programare prealabilă la Pavilionul Expoziţional, unde vor beneficia de un flux separat de vaccinare, cu serul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech (Comirnaty), doar în urma legitimării cu cartea de identitate, se arată într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.
„Acţiunea se adresează studenţilor români şi străini din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa şi celor din celelalte universităţi constănţene, elevilor din licee, cu vârsta mai mare de 16 ani, şi familiilor acestora, dar şi cadrelor didactice din toate unităţile de învăţământ. De asemenea, în cadrul maratonului va avea loc un webinar, creditat EMC (Educaţie Medicală Continuă), ce va oferi informaţii despre vaccinare şi se va desfăşura atât în limba română, cât şi în engleză, fiind adresat cadrelor medicale”, a precizat coordonatorul evenimentului, conf. univ. dr. Irina Dumitru, din cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii Ovidius.
Andreea Bugescu, din partea Asociaţiei Studenţilor Medicinişti şi Tinerilor Medici Constanţa, a menţionat că acesta este primul maraton de vaccinare cu, despre şi pentru tineri, iar avantajul organizării acţiunii în zilele de weekend este reprezentat de faptul că le oferă părinţilor elevilor minori posibilitatea de a-i însoţi pentru vaccinare.
”Este, de asemenea, un interval potrivit pentru studenţii care, astfel, pot veni să se vaccineze fără să lipsească de la cursuri”, a declarat Andreea Bugescu.
Conform datelor oficiale centralizate de DSP Constanţa, până în prezent au fost vaccinate, în total, 156.159 de persoane la nivelul întregului judeţ.
Totodată, UOC, prin Facultatea de Medicină, susţine o campanie de testare gratuită a Hepatitei C, sâmbătă, 15 mai, între orele 10,00 – 18,00, la Pavilionul Expoziţional din Mamaia şi pe faleza Cazinoului din Constanţa, aici urmând a fi organizat şi un punct de vaccinare împotriva COVID-19. AGERPRES