Gripa a ucis opt persoane, în ultima săptămână, în România

Opt persoane şi-au pierdut viaţa din cauza gripei în ultima săptămână. Astfel, numărul deceselor de la începutul sezonului şi până acum a ajuns la 16. Cabinetele medicilor de familie şi unităţile de primiri urgenţe sunt pline cu oameni care au simptome specifice bolii. De altfel, numărul cazurilor confirmate a ajuns la 300. Cele opt decese au fost înregistrate în Bihor, Mureş, Iaşi, Dâmboviţa şi Neamţ. Printre victime se află şi o fetiţă în vârstă de opt ani. Toate cele opt persoane aveau şi alte probleme medicale şi nu făcuseră vaccinul antigripal. De la începutul sezonului gripal şi până săptămâna trecută, fuseseră confirmate aproximativ 150 de cazuri la nivel naţional, iar în ultima săptămână, numărul s-a dublat. Cele mai multe îmbolnăviri sunt în Capitală, 115, urmează Constanţa cu 63 şi Iaşi cu 38. Ministerul Sănătăţii atrage atenţia că principala metodă de a preveni îmbolnăvirea rămâne vaccinarea. Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a declarat astăzi că mai sunt disponibile în cabinetele medicilor de familie aproximativ 136.000 de doze şi îi îndeamnă pe copii, bolnavii cronici şi pe bătrâni să se imunizeze. Este foarte important ca în această perioadă să evităm spaţiile aglomerate, pentru că gripa se transmite fparte uşor prin tuse sau strănut. Alimentaţia este foarte importantă – trebuie să consumăm multe fructe şi legume şi să ne odihnim cât de mult putem. “În acest moment, nu putem spune că în România avem o epidemie de gripă. Avem doar o circulaţie mai intensă a virusului gripal şi se încadrează în limitele stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Nu toate cazurile de infecţii respiratorii sunt cazuri de gripă”, a declarat Sorina Pintea. (sursa: TVR)