Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va organiza în perioada 21-23 mai un maraton universitar de imunizare împotriva COVID-19 cu genericul „De la student la student”, comunică MOLDPRES.
Potrivit USMF, maratonul va începe vineri, de la ora 15:00, și se va desfășura până duminică, ora 21:00. Vaccinarea va avea loc în regim non-stop, în baza buletinului de identitate, după principiul primul venit, primul servit. Astfel, sunt îndemnați să se imunizeze toți studenții, cadrele didactice, elevii care au împlinit vârsta de 18 ani și alte categorii de personal din toate instituțiile de învățământ din țară.
Conform sursei citate, la maraton vor fi organizate zece puncte de imunizare, unde vor fi disponibile vaccinurile Sinopharm și AstraZeneca.
Trei puncte de vaccinare vor fi deschise în incinta blocului didactic nr. 1 „Leonid Cobâleanschi”, unde va avea loc imunizarea cu serul Sinopharm, iar alte șapte puncte în Complexul Sociocultural Universitar, unde se va inocula AstraZeneca. În procesul de vaccinare, vor fi antrenați medici de familie, asistenți medicali de la Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemițanu”, membri ai comunității academice, cadre științifico-didactice de la catedrele clinice, medici-rezidenți, studenți și personal administrativ.
USMF va asigura și administrarea rapelului. În perioada 11-13 iunie, se va inocula serul Sinopharm, iar în perioada 16-18 iulie, vaccinul AstraZeneca.
foto: facebook.com/usmf.md/photos/