Breaking News

Sorin Ion (Ministerul Educaţiei): Intenţionăm continuarea proiectului privind orele remediale în anul şcolar viitor

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Ion a declarat, marţi, că se intenţionează continuarea proiectului privind orele remediale cel puţin în anul şcolar viitor şi că previziunile pentru vara aceasta relevă că numărul elevilor în program va fi mai scăzut.

„Previziunile pentru vară sunt, dacă mă întrebaţi pe mine, ca numărul să fie mai scăzut, dar să existe totuşi. (…) Vor fi părinţi care vor înţelege, părinţi care nu vor înţelege, părinţi care preferă să îşi ţină copilul acasă (…) pentru treburi gospodăreşti, dacă vorbim de mediul rural. La finalul proiectului mi-aş dori ca, pe 31 august, să tragem linie să constatăm că am consumat toată suma pusă la dispoziţie. Am uşoare îndoieli că se va întâmpla asta, pentru că ar însemna ca pe toate lunile de vară să mergem cu efective substanţiale, la nivelul celor din aprilie – iunie, iar în ceea ce priveşte viitorul apropiat, adică ce vom face de la 1 septembrie încolo, şi asta e o intenţie declarată public şi asumată de Ministerul Educaţiei că deja identificăm surse de finanţare pentru continuarea acestui proiect cel puţin în anul şcolar viitor, dacă nu şi o permanentizare a lui”, a spus Sorin Ion, la o dezbatere organizată de Salvaţi Copiii.

Potrivit secretarului de stat, în ceea ce priveşte ciclul primar şi gimnazial, 138.246 de elevi au beneficiat de ore remediale în martie, 150.418 în aprilie şi circa 150.000 în luna mai.

„Pe proiectul ROSE avem cele 874 de licee care au implementat granturi. 92.000 de elevi au participat la activităţi remediale şi de sprijin, dintre care 70.100 strict la activităţi remediale”, a adăugat Sorin Ion. AGERPRES