Preşedintele PNL, Ludovic Orban, le-a transmis membrilor organizaţiei PNL Dolj, prezenţi, joi seara, la şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean, în cadrul căreia liberalii doljeni şi-au ales noua conducere pentru următorii patru ani, să aleagă cu mintea şi să aibă încredere în el pentru că îi cunoaşte, le-a fost alături şi ştie care e direcţia în care trebuie să meargă partidul.
„Vă doresc sănătate, vă doresc înţelepciune, vă doresc discernământ! Alegeţi cu mintea voastră şi la nivelul judeţului şi la nivel naţional! Şi aveţi încredere în mine, preşedintele PNL, pentru că eu vă cunosc, eu vă sunt alături, eu ştiu care e direcţia pe care trebuie să meargă Partidul Naţional Liberal, ştiu ce trebuie făcut în Partidul Naţional Liberal şi fiţi convinşi că sunt un partener, un coleg şi un om care are capacitatea să ducă PNL spre victorie. Iar eu îmi doresc nu o guvernare pe 8 ani, eu îmi doresc o guvernare pe cel puţin 12 ani, aşa cum a fost marea guvernare liberală, între 1876 şi 1888, sub conducerea lui Ion C.Brătianu”, a spus preşedintele PNL, în cadrul şedinţei de partid de la Craiova la care a participat şi premierul Florin Cîţu, vicepreşedintele al PNL şi contracandidatul său la preşedinţia partidului.
Orban a făcut o trecere în revistă a victoriilor locale obţinute de liberalii doljeni în mai multe localităţi, precum Calafat, Băileşti, Castranova, Călăraşi, Malu Mare, Calopăr, Maglavit, Castranova, iar recent la Sadova şi Terpeziţa şi a subliniat că obiectivul de câştigare a Olteniei de PNL depinde în mare măsură de câştigarea Craiovei şi Doljului.
„Faptul că Olguţa (n.red. primarul PSD al Craiovei, Olguţa Vasilescu) nu este istorie nu e vina PNL, ci e vina unora dintre parteneri care nu au vrut să facă înţelegere cu noi. Au încercat să-şi pună candidat, nu au acceptat mecanismul pe care l-am gândit – să facem un sondaj de opinie şi cel mai bun candidat să fie candidat la primărie şi celălalt la preşedinţia Consiliului Judeţean. Şi după părerea mea, într-o oarecare conivenţă cu PSD, au hotărât să-şi pună candidat. Dacă mergeam împreună, am fi câştigat fără drept de apel”, a mai spus preşedintele PNL.
Ludovic Orban a enumerat proiectele de dezvoltare din Dolj şi Oltenia iniţiate de PNL şi a precizat că le-a fost aproape primarilor şi liberalilor doljeni „cu fapte, nu cu vorbe”. AGERPRES/