Australia ‘s-a săturat să primească lecții’ despre politica în domeniul imigrației, susține premierul Tony Abbott

Abbott_648x365_2433432464-heroPremierul australian Tony Abbott a reacționat violent luni la criticile ONU față de politica țării sale în domeniul imigrației, afirmând că autoritățile de la Canberra ‘s-au săturat să primească lecții”, relatează AFP.’Cred cu adevărat că australienii sunt sătui să primească lecții din partea Națiunilor Unite, în special ținând cont de faptul că am oprit sosirea vaselor (cu imigranți clandestini — n.r.) și, astfel, am pus capăt deceselor de imigranți pe mare’, a declarat premierul australian.Australia este criticată de mult timp de comunitatea internațională pentru tratamentul acordat solicitanților de azil care sosesc pe mare. Aceștia sunt plasați în tabere de detenție pe Insula Manus, în Papua-Noua Guinee sau în insula Nauru din Oceanul Pacific. Chiar dacă cererile lor de azil sunt considerate legitime după procesarea dosarelor, Canberra nu autorizează instalarea lor în Australia.Potrivit unui raport ce urmează să fie prezentat Consiliului ONU pentru drepturile omului, raportorul special pentru cazuri de tortură apreciază că Australia încalcă Convenția împotriva formelor de tratament sau pedepselor crude, inumane sau degradante.