Seism cu magnitudinea de 4,5 pe scara Richer produs miercuri în judeţul Buzău

Magnitudinea cutremurului produs miercuri, la ora 13:32, în judeţul Buzău, a fost din nou revizuită, de la 4,2 la 4,5, potrivit datelor publicate pe site-ul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul s-a produs la o adâncime de 145 de kilometri şi la 65 km est de Braşov, 83 km nord-est de Ploieşti, 109 km sud de Bacău, 126 km vest de Galaţi, 127 km vest de Brăila, 137 km nord de Bucureşti.

Primele date publicate pe site-ul INCDFP anunţau un seism cu magnitudinea 4,7, produs în zona Transilvaniei, judeţul Covasna, la o adâncime de 154 km. Datele au fost emise automat. Ulterior, după prima revizuire manuală, institutul a anunţat un cutremur cu magnitudinea de 4,2 în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, şi la o adâncime de 145 de kilometri.

Cel mai puternic seism din acest an a avut loc pe data de 26 mai, cu o magnitudine de 4,7. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.

(sursa:www.agerpres.ro)