Gimnastică aerobică: Oana Corina Constantin, noua campioană mondială la individual

Oana Corina Constantin este noua campioană mondială de gimnastică aerobică în proba individuală, la Campionatele Mondiale de la Incheon, din Coreea de Sud. De asemenea, în cadrul finalelor de sâmbătă, Lucian Săvulescu, Lavinia Panaete, Dacian Barna au ocupat locul 4 la trio, iar în proba de dance reprezentantele României (Anca Surdu, Mădălina Cioveie, Andreea Bogati, Alexandra Oprea, Andreea Darie, Laura Cristache, Denisa Ganea, Bianca Becze) s-au clasat pe locul 5, în ambele aceste probe aurul revenind țării gazdă, Coreea de Sud. România a cucerit și argintul în concursul pe echipe, care la gimnastică aerobică reprezintă totalitatea acestei discipline într-o țară, deoarece in clasament punctează absolut toate probele din competiție: simplu masculin și feminin, perechi mixte, trio, grup, dance și step, din evoluția în calificări, în alcătuirea ierarhiei finale intrând cele mai bune rezultate din fiecare țară.