Curând, elevii vor începe noul an școlar. În contextul pandemic actual, mulți părinți și copii își fac griji în privința desfășurării cursurilor. Autoritățile, însă, susțin că școlile vor fi închise numai în cazuri izolate, în localități care trec peste o anumită rată de infectare.
Rata de infectare trebuie să depășească pragul de 6 la mia de locuitori. În acest caz, autoritățile vor suspenda temporar activitatea fizică din școli. Sorin Cîmpeanu, ministrul Sănătății, susține că reintroducerea cursurilor online va fi evitată, deoarece pierderile au fost substanțiale în anul precedent.
În ce circumstanță s-ar putea închide școlile?
Ministrul Sănătății, Sorin Cîmpeanu, a declarat că se vor face eforturi însemnate pentru menținerea cursurilor fizice, în școală. Deși elevii și profesorii s-au adaptat anul trecut la situația epidemiologică, pierderile au fost mult prea mari.
„Pe ideea de prezenţă fizică am insistat zi de zi în fiecare zi a mandatului meu. Din păcate, deși mi-aș fi dorit să mă înșel, am anticipat destul de corect dimensiunea pierderilor generate de predarea online.
Atunci când vrei să predai online fără să ai asigurată conectivitatea peste tot în țară, și ea nu este nici acum asigurată, atunci când vrei să predai online și nu ești sigur că toți au dispozitive electronice, tabletele sunt o variantă, o variantă de compromis, insuficientă pentru o adevărată predare online, atunci când nu toți profesorii, deși este admirabil efortul pe care l-au făcut cei mai mulți profesori pentru a se adapta și pentru a învăța din mers, ei nu au beneficiat de o formare dedicată predării online, rezultatele au fost făcute, au fost obținute prin eforturile fiecăruia – și oricâte eforturi ar fi făcut nu avem o modalitate de evaluare, deci, de finalizare a procesului educațional prin evaluări care să fie relevante -, nimeni nu poate avea garanția că cel care oferă răspunsuri în online este cel care trebuie să ofere răspunsurile.
A fost extrem de grav afectat modul de evaluare în predarea online. Mai departe, am cerut să evităm la maximum posibil predarea hibrid, care este combinația între prezență fizică și online, pentru că este greu să îi ceri unui profesor să fie la fel de atent și la fel de eficient cu elevii din clasă în același timp având un număr importantă elevi în online. A fost diminuat la maximum acest scenariu hibrid. Deci, pierderile au fost foarte mari.
Pragul de 6 la mie a fost stabilit de către epidemiologi
Important este că se deschide școala cu prezență fizică pentru absolut toți elevii fără nici un fel de diferență, pentru preșcolari și antepreșcolari, și va funcționa cu prezență fizică până când în localitate se va atinge pragul de infectare de 6 la mia de locuitori”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Sănătății, potrivit Rador.