Muzeul Abandonului, un proiect ce adună poveşti şi mărturii despre viaţa copiilor părăsiţi în instituţiile de protecţie ale României

Muzeul Abandonului, primul muzeu-forum digital şi participativ, precum şi Campania publică de colectare a obiectelor mărturii despre viaţa copiilor abandonaţi în instituţiile de protecţie ale României, va fi lansat de asociaţia Q-Arts. Obiectele vor fi colectate în format digital şi vor sta la baza colecţiei noului muzeu.

Muzeul Abandonului este un proiect unic în spaţiul românesc, ce vizează maparea culturii abandonului în România şi doreşte să ofere spaţiu de exprimare unei comunităţi ample, a cărei traumă colectivă nu a fost niciodată cu adevărat admisă şi discutată public – cea a sutelor de mii de copii abandonaţi atât în anii comunismului, cât şi în istoria recentă a ţării noastre. În cei 30 de ani care s-au scurs de la schimbarea regimului politic, nu a existat nicio acţiune oficială din partea Statului Român care să recunoască public trauma supravieţuitorilor sistemului de protecţie a copilului.

Acţiunea publică de strângere a mărturiilor ce vor intra în colecţia permanentă a muzeului va fi valabilă pe durata lunii septembrie 2021, iar fotografiile obiectelor ce păstrează amintirea acelor vremuri, precum şi poveştile ataşate lor, sunt aşteptate pe adresa de e-mail muzeulabandonului@gmail.com.

Colecta publică se adresează atât comunităţii adulţilor care au trecut prin sistemul de protecţie a copilului, cât şi medicilor, asistenţilor sociali, psihologilor şi altor profesionişti implicaţi în reforma sistemului de protecţie a copilului, care au păstrat colecţii de obiecte-mărturii a ceea ce au văzut şi trăit, obiecte pe care nu le-au putut lăsa în urmă, dar care încă îi apasă cu încărcătura lor emoţională. Împărtăşirea fotografiilor acestor obiecte însoţite de poveşti a fost etichetată de donatorii de până acum drept un act de eliberare.

Donaţiile de obiecte digitale şi poveşti vor fi incluse în colecţia permanentă a Muzeului Abandonului, o instituţie muzeală în format digital, concepută după structura fizică a unui muzeu. Astfel, proiectul va fi găzduit de o clădire virtuală, cu mai multe etaje, dedicate diferitelor unghiuri de abordare curatorială ale acestui fenomen al abandonului, cu expoziţii temporare şi permanente, precum şi colecţii de documente unicat ce vor putea fi studiate de cei interesaţi.

„De ce am ales abandonul? Pentru că România are o istorie recentă consistentă legată de acest subiect. În 1989 România avea oficial aproximativ 100.000 de copii în instituţiile statului, consemnaţi în registrele oficiale. În realitate erau mult mai mulţi. În esenţă, dorim să aducem în spaţiul public o discuţie extrem de necesară despre o apăsătoare istorie a abandonului copiilor, în absenţa căreia nu poate începe nici vindecarea traumei acestor copii şi nici vindecarea acestei societăţi profund marcate de abandon, la toate nivelurile”, spune Oana Drăgulinescu, iniţiatorul proiectului.

Colecta publică precede lansarea oficială a Muzeului Abandonului, care va avea loc până la finalul acestui an, punctul central al acestui proiect digital fiind Căminul spital pentru minori deficienţi irecuperabili din Sighetu Marmaţiei. Această clădire a rămas un simbol permanent al instituţionalizării în comunismul românesc, prin materialele realizate de jurnaliştii occidentali, ce conţineau imaginile şocante ale unor copii ce trăiau, abandonaţi, o dramă incomensurabilă. Clădirea căminului de la Sighet, a cărei imagine făcea înconjurului lumii acum 30 de ani, abandonată la rândul ei în urmă cu 20 de ani, a fost conservată digital în cadrul proiectului prin scanare 3D, imortalizată cu toată forţa tulburătoare a istoriei ei şi va deveni, prin digitizare, căminul simbolic al Muzeului Abandonului.

Specialiştii echipei – muzeografi, arhivişti, creatori de scenografii virtuale şi sonore, comunicatori şi videographeri, lucrează la construirea primei expoziţii a muzeului, care va fi dedicată integral istoriei tulburătoare a căminului spital de la Sighet, reunind  obiectele şi mărturii selectate în urma procesului curatorial, care sunt în curs de scanare 3D şi care vor fi expuse în primul etaj al Muzeului Abandonului.

Rezultatul final va fi un muzeul virtual compus dintr-un mix dinamic de reprezentări reale ale spaţiilor şi a obiectelor 3D documentate, juxtapuse cu poveştile relatate de supravieţuitori.

Proiectul „Muzeul Abandonului. Muzeu-forum digital şi participativ” este iniţiat de Asociaţia Q-Arts şi co-finanţat de AFCN.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

(sursa:www.news.ro)