Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” solicită Guvernului să introducă testarea obligatorie gratuită a elevilor şi a angajaţilor din şcoli, în condiţiile menţinerii învăţământului faţă în faţă şi după trecerea de pragul de îmbolnăvire de 6 la mie.
„În condiţiile în care se doreşte continuarea învăţământului cu prezenţă fizică, Guvernul trebuie să asigure teste non-invazive gratuite pentru toţi elevii şi angajaţii prezenţi la nivel de unitate. În plus, trebuie sancţionaţi cei care nu vor să respecte regulile. Nu putem să ne jucăm cu vieţile elevilor şi ale angajaţilor din învăţământ! Înţeleg importanţa şcolii cu prezenţă fizică şi am susţinut-o de fiecare dată, dar nu pot fi acord ca unităţile de învăţământ să devină focare de infecţie, doar pentru că există presiuni din unele zone ale societăţii. Înainte de a decupla scenariile de funcţionare a şcolilor de rata de infectare din localitate, Guvernul trebuie să trimită teste în toate unităţile de învăţământ. Şi alte state au menţinut şcolile deschise, însă în acestea testarea tuturor se face la 72 de ore”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedinte Federaţiei sindicale.
Potrivit sursei citate, angajaţii din învăţământ au dat dovadă de spirit civic, vaccinându-se într-un procent dublu faţă de cel naţional. La ora actuală, peste 60% dintre angajaţii din şcoli sunt vaccinaţi. În ceea ce priveşte restul de 40%, unii au trecut prin boală, alţii au contra-indicaţii, iar unii nu au fost convinşi de eficienţa vaccinului din cauza unei campanii de informare deficitare.
Întrebat dacă testarea va fi obligatorie pentru toţi elevii, premierul a replicat că nu a fost luată deocamdată o decizie. AGERPRES