Primăria Municipiului Iaşi a finalizat acţiunea de distribuire a pachetelor alimentare și de igienă provenite ca ajutor din partea Uniunii Europene. Este vorba despre tranșa a treia (ultima din acest an) a Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), prin intermediul căruia Direcția de Asistență Socială (DAS) Iași a distribuit pachete de igienă și pachete cu produse alimentare.
“Numărul total de pachete distribuite a fost de 1.385, din care 915 de pachete au fost distribuite către beneficiarii de venit minim garantat sau beneficiarii de alocație pentru susținerea familiei, iar 470 de pachete au fost redistribuite persoanelor vulnerabile. Au fost luate în calcul solicitările persoanelor aflate în dificultate, care nu au mai beneficiat de pachete în tranșele anterioare”, precizează reprezentanţii municipalităţii într-un comunicat.
Potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 84 / 2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării POAD, beneficiarii acestor pachete pot fi:
- a) familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziția scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416 / 2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
- b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277 / 2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- c) persoanele aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victimele calamităţilor, persoanele dependente şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate.